Poveste

          A fost o vreme în care trebuia să citesc poveşti. Aproape în fiecare seară, căutam printre rânduri potrivindu-mi glasul şi începeam… Citeam, până când ochii care mă urmăreau cu atenţie începeau să se închidă şi să îşi desfăşoare, în spatele pleoapelor, vreo poveste a inconştientului.

            A trecut mult de atunci, iar eu nu numai că citeam poveşti, am ajuns să le şi scriu; eventual. Sau le inventez şi le arunc în uitare, pe multe dintre cele care îmi animă serile, care îmi populează tavanul cu umbrele lor. Am zis multora cărora nu le citeam şi nici nu le spuneam poveşti (doar le ţeseam o închipuire cu fir subţire, atât de subţire încât era invizibil), că nicio femeie nu se compară cu Noaptea mea. Recunosc, a fost o vreme în care am fost considerat nebun, şi o alta în care se spunea că nu ştiu nu cum să fac un compliment, dar nici măcar cum să nu rănesc sentimente.

            Habar nu am cât a trecut de atunci, de la vremea în care, în noapte, citeam poveşti. Acum e invers, îmbrăţişat de Noapte îi ascult eu vocea, ea şoptindu-mi mie, şi învelindu-mă cu întunericul ei mângâietor mă duce în lumi pe care ziua nu le poate oferi niciodată.

Anunțuri

4 comentarii la “Poveste

  1. Camelia spune:

    Când noi suntem Poveşti; noi, fiecare dintre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s