Păreri

          Spre ruşinea mea, trebuie să recunosc că sunt creştin. Ca scuză invoc faptul că nu m-a întrebat nimeni dacă vreau sau nu să fiu botezat, mi s-a pus, în spiritul religiei, pumnul în gură. Mai susţin că sunt relativ nepracticant, deşi sărbătoresc cu mare drag Crăciunul. Chiar şi Paştele, deşi mi s-a întâmplat în ultima vreme să fiu în contratimp – Hristosul era mort, eu eram viu, învia El, eu eram deja mort şi înviam, cu dureri, adoua zi spre amiază.

         Sunt multe lucruri inacceptabile, din punctul meu de vedere, în materie de religie, oricare ar fi ea. Dar unele credinţe mi se par mai înţelepte, sau mai apropiate de un adevăr necunoscut cu certitudine, decât altele. Vorbeam, cu cineva, despre lipsa de esenţă a vieţii prin prisma unei Judecăţi de Apoi. Deşi am încercat, nu am reuşit să înţeleg şi cu atât mai puţin să accept, rostul unei singure vieţi. De ce am fi trimişi, în tentativa de a fi corupţi sau întăriţi întru credinţă pentru ca, la sfârşitul supliciului, să fim înghesuiţi ca oile într-un staul numit Rai, sau făcuţi friptură în adâncurile pământului. Dacă într-adevăr este aşa, înseamnă că nu suntem decât soldăţei de plumb reanimaţi pentru o vreme, pentru un amuzament bolnav al unei puteri superioare.

           În schimb, înclin mult mai mult să cred că o viaţă este doar o viaţă, adică un capitol, un ciclu dintr-o existenţă care are un alt scop, unul mult mai înalt decât acela de a se îmburda individul pe plaiuri de norişori roz. Şi scopul acela exclude, sub orice formă, sărăcia duhului. A trupului, da, a mijloacelor materiale în anumite secvenţe de eternitate, da; sărăcia în sufletism, în sentiment, în puteri… în orice, dar nu în spirit. De multe ori m-am încurajat că oamenii dragi pe care i-am pierdut îmi vor reintra în eternitatea pe care o am de parcurs sub alte forme şi cu alte nume – cred că este o credinţă pe care ar putea-o adopta oricine, pentru a nu rămâne cu sufletul pustiit. De aceea am pus capăt discuţiei care nu avea cum să mă facă să înţeleg de ce o Judecată pentru o singură viaţă ar fi dezirabilă unui şir de tragicomedii. “Nu ştim nimic, şi până când vom afla e dreptul fiecăruia să creadă în ce vrea”. Eu cred că unele muzici sunt mai bune decât muzicile religioase, coruri de îngeri sau fade sunete de harpă…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s