Despre reguli şi alte ameninţări

          Am fost ameninţat că trebuie să îndur. Da, aşa mi s-a spus, că ar trebui să uit de cel care am fost şi să mă supun unui nou set de reguli. Reguli serioase, şi multe şi greu de respectat – reguli ale oricui, doar ale mele nu. Aşa se întâmplă cu cetăţile răsculate cărora le este aţâţată pofta de război. Aşa s-a întâmplat şi cu monarhiile, cu regii siliţi să accepte un rol onorific în schimbul puterii absolute, putând, astfel, să îşi păstreze capul pe umeri.

           De obicei capul rămâne pe umeri în vreme de pace şi este în pericol pe timp de război. Indiferent că războiul este de scurtă durată sau unul lung şi obositor. Sunt mulţi cuceritori care şi-au frânt gâtul căutând să supună cu desăvârşire, în loc să caute o pace şubredă care să le lase posibilitatea de a se întări, sau măcar de a îşi trage sufletul. Mai sunt şi alţii care au fugit ruşinos, sustrăgându-se pericolului, punându-se la adăpost în faţa luptei pe care o vedeau venind. Indiferent de natura lor, totuşi, în război au fost mereu şi laşi şi curajoşi, şi fugari, şi dezertori, şi învinşi şi învingători.

           Un principiu înţelept spune că trebuie să ştii să îţi alegi momentul în care lupţi. Şi, totodată, să ştii când să strângi din dinţi în aşteptare. Sunt reguli nescrise, dar serioase, care trebuie respectate. Cam aşa cum ar trebui să respect eu un set de reguli, un cod etic care nu este al meu, dar care ar trebui să devină al celuilalt eu, cel reinventat. Mărturisesc că am râs, am râs cu poftă. Apoi mi-am ridicat sprâncenele întrebător. Sunt foarte de acord cu regulile, să nu fiu înţeles greşit, atâta timp cât le stabilesc eu. Dar şi eu, la rândul meu, să fiu pasibil de supunere în faţa regulilor altora? Adică, o cetate cucerită se mai poate răscula împotriva tiranului? Da, se poate, şi de multe ori, uzurpatul trebuie să se supună cu bucurie, recunoscător că nu a fost scurtat de cap.

           Războaiele se transpun, de multe ori, la nivel micro, în relaţiile interumane. Mereu va fi undeva o încleştare surdă – în cadrul unui grup pentru poziţia de lider, şi chiar în apropierile sufleteşti, supunerea echivalând cu recunoaşterea superiorităţii puterii celuilalt. Nu, nu mai vorbim aici nici de scurtări de cap, nici de ochi învineţiţi, ci de o altă putere, copleşitoare, uneori, hipnotică, alteori. Adevărat, ca să obţii ceea ce doreşti de multe ori sunt necesare sacrificiile. Dar întotdeauna un sacrificiu are la bază, pe lângă motiv, şi o motivaţie. Poate asta m-a deosebit de mulţi, am fost mereu motivat să nu respect reguli. Spre deosebire de azi, când cineva mă motiva să îndur povara unui alt eu, a unui alt eu căruia să i se potrivească regula. Am acceptat râzând, pentru că eul meu actual ştie că în dragoste şi în război este permis orice. Inclusiv regula. Dar şi mai inclusiv… (există o asemenea exprimare?!) schimbarea regulii atunci când în aşteptare latentă apare momentul potrivit. Şiretenie, spuneţi-i. Numiţi-o falsitate. În război este permis orice, mai ales să te arăţi slab când eşti puternic. Şi cetăţi, şi teritorii, şi oameni au căzut pradă vicleniei, devenind asimilaţi într-un melanj în care nu se mai distingea înfrântul de învingător.

          Uneori drumul spre rai trece prin inima purgatoriului…

 

Anunțuri

2 comentarii la “Despre reguli şi alte ameninţări

  1. andreea spune:

    ….., iar cel spre iad este pavat cu bune intentii…..:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s