Gând

          Ninge frumos în globurile de sticlă, cu fulgi mari, albi şi dănţuitori. Dar oricât ar încerca oricine să mă convingă, ninsorile adevărate, sincere, depăşesc în frumuseţe orice plăsmuire a închipuirii. Poate din cauza acestui gând privesc cu regret uneori către lumi reale de care m-am rupt, mai mult sau mai puţin voit. Este adevărat, în lumea visurilor gerul muşcă altfel din mâini şi din obraji, cu mai puţină nepăsare. Pentru că visul, prin însăşi natura lui, are un final fericit – până şi cel mai înfricoşător coşmar se termină fericit, prin trezire.

          Lumea reală, însă, nu are vreun buton de oprire, îşi urmează cursul, fie că vrem, fie că nu, cu ninsorile şi cu ploile ei, cu întâmplările prin care ne trece şi cu oamenii pe care ni-i scoate în cale. De aceea am urmat acel sfat înţelept care mi s-a dat cândva – în oricâte lumi de vis trăieşti, să te fereşti mereu de globurile de sticlă.

          Globul de sticlă nu are o Vale a Plângerii. Are ninsori fermecătoare, are căldură, dar este ceva în el care ar trebui să pară înspăimântător – nemişcarea, staticul. Totul este mereu la fel, frumuseţe eternă nepătată de vreo dispariţie, un fel de îndrăzneală de-a dreptul impudică de a contrazice teoria că pe lume nu este nimic veşnic decât schimbarea. Până şi noi ne schimbăm, în timp, fie din nevoia de un alt ego, fie din nevoia de îmbunătăţire, fie din slăbiciune, fie pentru alţi oameni. Şi, indiferent de raţiunile lor, schimbările sunt de cele mai multe ori bune, pentru că într-o lume împietrită împietreşte şi tot ceea ce conţine ea. Dacă schimbarea este seva vitală pentru o lume, globul de sticlă este lipsit de viaţă – pentru că de multe ori unele plăsmuiri mincinoase se caracterizează exact prin nemişcarea caracteristică morţii. Iar moartea, deşi văzută ca trecere spre un alt spaţiu, din exterior poate să pară doar împietrire lipsită de vitalitate. De parcă se putea altfel…

          Au fost mai multe motive pentru care m-am ferit şi am fost ferit de globurile de sticlă. De exemplu, în niciunul dintre toate cele pe care le-am privit, nu am găsit vreun om care să îmi intre în suflet. În ninsorile adevărate, în schimb, nu de puţine ori mi s-a întâmplat să zâmbesc cuiva, bucuros de vreo revedere, la o cană de vin fiert, la un rom, la un coniac… În globurile de sticlă zâmbetul nu poate să fie altfel decât tâmp, bazat exclusiv pe închipuire şi pe lipsa cunoaşterii de “cum este”. Este greşit să trăieşti doar în virtutea lui “cum ar fi”, mulţumit de statornicia plăsmuirii şi de aşteptarea ca doza de timp necesară transformării în realitate să fie consumată. Tocmai pentru că globurile de sticlă nu pot deveni niciodată realitate.

           De aceea am iubit mereu ninsorile acestea de realitate, cu gerul lor pătrunzător până la oase, cu mersul greu prin zăpadă şi cu aburul scos fierbinte pe gură. Pentru că în nopţile în care alunec ca o umbră ştiu că mă va aştepta altceva, mai cald, mai drag, mai iubit acolo unde vreau să ajung. Da, mai iubit – ceea ce nu se găseşte, de asemenea, în globuri de sticlă. Oameni iubiţi… Orice am face, mai devreme sau mai târziu, orice om de care ne apropiem va ajunge să ne doară, într-un fel sau în altul. Dar durerile nu trebuie evitate, nici îngropate în uitare, pentru că ele sunt rădăcinile adânc înfipte în noi ale aceluia care le provoacă. Şi ale iubirii pe care i-o purtăm, în prezenţă sau în absenţă, în nopţi friguroase de iarnă aspră, răzând în nasul lung şi coroiat al vreunei plăsmuiri atrăgător-mincinoase. Globurile de sticlă se admiră, cu ochii şi cu sufletul, dar ceea ce trezesc ele se revarsă dincolo, în noi, în lumile deschise viscolului realităţii. Aşa se trăieşte, râzând, iubind şi lăcrimând, nicidecum în vreun extaz static. Poate acesta este secretul vieţii, să dori şi să te doară.

//

6 comentarii la “Gând

  1. Crisa spune:

    Este frumos să dori și să te doară ..așa simți că trăiești. Poate pare ciudat , dar cred că fără un strop de durere , viața nu ar avea culoare…iar durerea apropie suflete 🙂
    P.S. trimite ceva fulgi de nea și la mal de mare :)…

    • Nevermore spune:

      Crisa, intr-adevar, la prima vedere ar putea parea ciudat; pe de alta parte, fara durere nu am putea aprecia fericirea la adevarata ei valoare, si fara cele doua extreme viata ar fi cumplit de lipsita de sens. La fel cum nerabdarea contrazice rabdarea, si invers… vor veni si fulgi de nea! 🙂

      • Crisa spune:

        Ai dreptate:)fără un gram de durere viața nu ar avea sens și nu am știi să apreciem clipele de fericire .
        Uffff…sper să ajungă și fulgi de nea 🙂 îi aștept cu mare drag , so…sper să ai gurița aurită 😉

      • Nevermore spune:

        Chair asa, Crisa, „Narcis si Gură de Aur” a lui Hesse, pentru zile pline de fulgi de nea! 🙂

      • Crisa spune:

        Hmm…interesant , cred că poți citi gândurile 🙂 într-un mod ciudat , după ce ți-am spus de gurița aurită , gândul mi-a fugit spre Gură de Aur al lui Hesse 🙂
        Mmmm , dacă ai știi tu ce mult îmi doresc și aștept acești fulgi de nea :)….

      • Nevermore spune:

        Crisa, nu ma pot pronunta in privinta cititului gandurilor, nu imi cunosc asemenea abilitati. Cine isi doreste foarte mult un lucru este imposibil sa nu i se indeplineasca, intr-un fel sau altul. Candva vor fi si fulgi de nea… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s