Protestul de la limita răbdării

          Îmi trimite cineva un viral, nu cu multă vreme în urmă, cu o poveste în care Hristosul se plângea Moşului Crăciun că mare parte din lume îi aşteaptă doar lui cu nerăbdare cadourile, uitând cu desăvârşire de sfânta naştere. Bineînţeles, viralul conţinea şi o formă de pariu, anume că destinatarul nu îl va trimite mai departe din ruşine pentru înclinaţiile sale religioase.

         Din punctul meu de vedere, personajul de la care a emanat iniţial respectiva poveste auzise, de pe undeva, despre pariul cu Dumnezeu al lui Pascal dar în euforia creaţiei a uitat să se documenteze. Aşa cum, de altfel, ni se întâmplă multora dintre noi, atât de grăbiţi să spunem ceea ce am avea de spus încât trecem în plan secund posibilitatea (deloc de neglijat) de a spune o inepţie.

            Pe de altă parte, încă de mai bine de o lună, chiar oameni pe care îi apreciam ca inteligenţi mi-au scos peri albi cu manifestări nepotrivite vremii de aşteptare a Crăciunului, căreia i se dă din ce în ce mai des startul puţin după începutul lunii noiembrie. Nu, nu este o greşeală, noiembrie, nu decembrie. Faptul că sărbătoarea Crăciunului şi-a pierdut din substanţa ritual-religioasă devenind una de retail foarte frumos cosmetizată nu este întrutotul de condamnat; condamnabil este, mai degrabă, că din pricina labilităţii firilor plictisite sau debile peste câteva zeci de ani temerile mi se vor adeveri şi vom porni să aşteptăm Crăciunul încă de prin luna august.

         Să nu fiu înţeles greşit, retail-ul este prea puţin de culpabilizat în toată afacerea, foarte puţin, factorul condamnabil major fiind prostia omenească. În realitate, aceeaşi prostie care în îndoctrinarea şi în ignoranţa care o caracterizează a uitat că sărbătoarea Crăciunului are origini păgâne şi nu are cine ştie ce nici în clin nici în mânecă cu creştinismul – creştinism devenit religie “la modă” numai pentru că a ştiut ce şi cum să împrumute din miturile şi credinţele premergătoare, propagându-se în conştiinţa colectivă drept cult în baza unei promovări agresive. Cam aşa cum se întâmplă cu Crăciunul pornit spre sărbătorire de către retail(-eri) cel târziu de la jumătatea lunii noiembrie.

              Şi totuşi, în definitiv, ce contează de când sărbătorim Crăciunul, important este să o facem! Cam la fel pe cât de puţin important este că Hristosul nu s-a născut în decembrie.

              Mai bine lăsăm veninul şi îmbrăţişăm adevăratul spirit al sărbătorii, singurul important, de altfel. Aşa, să intrăm în atmosferă…

//

Anunțuri

10 comentarii la “Protestul de la limita răbdării

  1. Camelia spune:

    Vâscul era al zeilor, singurii de ale căror daruri trebuie să ne ferim; e ştiut că zeii nu oferă gratuităţi.
    Iar Crăciunul, Crăciunul este Creaţie din Nou, pentru că ne recreează, de vrem, de mai putem, de mai înţelegem această taină.

    • Nevermore spune:

      Camelia, in virtutea iubitului meu spirit de contradictie – singurii de ale caror daruri trebuie sa ne temem (si sa ne ferim) sunt grecii, din cate imi amintesc eu. Darurile zeilor sunt facute in mod arbitrar, dupa dispozitia acestora, de fapt buna dispozitie, care i-ar putea face sa se simta marinimosi. La fel de bine cum le putem primi le putem pierde, suferind chiar vreo pedeapsa pentru ca le-am avut in posesie. Cred, totusi, ca un dar divin nu poate fi refuzat, poate fi doar neutilizat. Iar Craciunul… de multe ori Craciunul poate sa fie o oglinda, mai mult sau mai putin fermecata.

      • Camelia spune:

        În virtutea aparteneţei mele la o patrie tandră cu orice te-ar ispiti precum iscând de contradicţie, aleg doar să îţi spun să nu nesocoteşti vreodată ceva venit ca şi gratuitate de la vreun zeu, pentru că ţi-l va lua înapoi cât ai clipi.
        Ai grijă şi la Cuvânt, nu la cuvinte; adesea, el, Cuvântul, un adevărat cal troian, dar cu asta e altă poveste…că tot pomenisei de greci.

      • Nevermore spune:

        Camelia, mai degraba inclin sa cred ca noi le putem lua degraba zeilor darurile pe care le-am conferit orbiti de nevoia de a venera. Si zeii si dumnezeii mor atunci cand constiinta colectiva ii respinge, in timp ce omul supravietuieste oricarei religii. Cuvantul… intr-adevar, alta poveste, care spusa s-ar intinde pe mult prea multe randuri. Dar in timp… cine stie?!

  2. Camelia spune:

    Şi alt ceva; altceva.

  3. Camelia spune:

    Jumătate în serios, Nevermore…jumătate în serios.
    Cât despre celălalt răspuns pe care l-ai avut pentru mine, îmi place că foloseşti pluralul care încorporează. Nu mă prea ademeneşte adesea să o fac, ba chiar deloc nu mi se întâmplă.
    Zeii sunt o poveste frumoasă, cei creatori iar noi cei de ei imitatori, şi cred că sunt destui acei „noi” care au fugit, renunţând la favoarea Cerului.
    Personal, cred în „ştiu” pentru a putea. Dar să n-o mai lungesc; nu vreau să te plictisesc.

    • Nevermore spune:

      Camelia, este alegerea fiecaruia in privinta unei credinte adoptate – fie a aceleia ca omul ar fi inferior si supus divinitatii, fie a celeilalte, conform careia daca ne-am face curaj si am dori, am arunca in neant orice locuitor al cerurilor. Sunt foarte de acord, mitologiile sunt povesti frumoase, foarte frumoase, dar sunt povesti. Si da, cunoasterea inseamna putere. Deloc plictisitoare idei. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s