Fântâni

          Vorbeam cu cineva, acum ceva vreme, despre tristeţi. Vorba vine, vorbeam, pentru că nu există dialog în punctul în care indiferent de ce ar spune un altul fiecare percepe în felul său. Îmi spunea, tristeţile trebuie îndurate şi trecute – indiferent ce înseamnă trecute – reduse la un nivel minim, în care să nu mai afecteze şi să nu mai stoarcă lacrimi. Adică, să nu mai valoreze nici cât o privire pierdută în abisuri nevăzute pentru câteva clipe.

          Nu, tristeţile, spun eu, trebuie trăite. Aşa cum trăieşti fericirile, aşa cum se trăiesc nopţile pline de înflăcărare, cum este manifestat, ca implozie, orice paroxism. Visul care generează zâmbete nu trebuie nici îndurat nici trecut, trebuie trăit, prădat de fiecare moment de plăcere, de voluptate, de exaltare şi de exuberanţă. La fel cum tristeţea trebuie şi ea băută din fântâna ei, a ochilor şi a sufletului, nu cu scop de vindecare, ci cu scop de nepierdere. Ne pierdem atunci când nu ne sorbim tristeţile şi când nu ne sărbătorim fericirile. Ne împietrim, şi oricât de iubită poate să fie tăria muntelui, preferabilă este fluiditatea scurgerii. A scurgerii care ne transformă în fântâni de frumoasă nebunie, de disperare, de bucurie, de lacrimi sau de zâmbet.

//

5 comentarii la “Fântâni

  1. Crisa spune:

    Cred că ai dreptate , tristețile trebuie să le trăiești , să le simți . Nu trec nici cu timpul , doar se cicatrizează …fac parte din suflet.
    Știi vorba aceea , ceea ce nu te omoară , te întărește :).

    • Nevermore spune:

      Crisa, celebrul „carpe diem” nu ar trebui sa fie inteles ca facand referire exclusiv la evenimentele pozitive. Omul este o suma de simtiri care nu trebuie reprimate doar din teama. Adevarat, socurile, fie ca sunt bucurii extreme fie ca sunt tristeti infioratoare atrag unele nebunii temporare. Dar altfel nu am mai fi completi. Iar concluzia nietzscheniana… da, tare draga mie, cel putin. 🙂

      • Crisa spune:

        Ai dreptate , acel “carpe diem” nu ar trebui să fie valabil doar pentru lucrurile bune din viața, cred că tristețile sunt ca un curcubeu apărut după ploaie …
        Mmm , concluzia , da….și mie îmi este la fel de dragă 🙂

      • Nevermore spune:

        Crisa, tristetile mai degraba le-as vedea ca pe ploi mohorate in urma carora, oricand s-ar sfarsi, curcubeul trebuie sa apara candva… 🙂

      • Crisa spune:

        Se acceptă și varianta aleasă de tine 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s