Cred că unul din primele mele sfârşituri de lume a fost atunci când am aflat că oamenii nu cred în Moş Crăciun. Eram prea fraged ca să am opinii din punct de vedere religios, pe acea vreme, şi rugăciunile mi le făceam pentru că aşa trebuia, aşa făcea orice copil cuminte. Cuminte – aceasta era unica motivaţie, pentru că dacă eram cuminte Moş Crăciun urma să nu uite să mă pricopsească cu o stivă de cadouri frumos rânduite sub brad.

           Nu am înţeles atunci, mi s-a întâmplat mai târziu – când am aflat că nu se crede în Moş Crăciun mi s-au destrămat speranţele în privinţa omenirii. Sau a omeniei, mai bine zis. “Cum să nu crezi – m-aş întreba – că nu există bunătate, că nu există dragoste şi fericire în lume”?! Îmi spunea cineva drag, “ai grijă, copile, oamenii sunt răi”, şi de multe ori am fost nevoit să îi dau dreptate, de mult mai multe ori decât mi-aş fi dorit. Dar dacă vreodată, chiar şi când mă maturizasem, îndrăznea să îmi spună că Moş Crăciun nu există, o contraziceam şi căutam mereu să îi dovedesc contrariul.

          Crăciunul, asemenea Moşului, nu există în mod special pentru materialitate, pentru materializarea cadourilor (ipotetice) de sub bradul împodobit. Există pentru altceva – pentru a dărui speranţă şi căldură, pentru a lua gândul oricui de la acea clasică deja sintagmă “oamenii sunt răi” şi pentru a îi apropia, chiar dacă numai pentru câteva zile. Este un alt fel de materializare, aceea a binelui care învinge întotdeauna, a compasiunii care face sufletul să se înalţe, a bucuriei supreme – care, orice s-ar spune, este aceea de a dărui, nu de a primi. Pentru că de fiecare dată dar din dar se face, şi lucirile unui zâmbet pot să valoreze mai mult decât orice piatră preţioasă.

          Mi se sfârşise lumea atunci când am aflat că nimeni nu mai crede în Moş Crăciun pentru că, într-o asemenea ipoteză, nimeni nu mai crede în sine însuşi. Ca din orice război, şi din viaţă ieşim cu răni şi cu cicatrici, dar speranţa este întotdeauna mai presus de orice, oricât de cumplită este negura care ne înconjoară. Aşa cred şi acum, deşi de multe ori am fost înclinat să spun că speranţa este, de fapt, cel mai mare duşman al omului. În realitate, cel mai mare duşman al omului este el însuşi – el şi alegerile pe care le face de-a lungul drumului. Adevărat, am întâlnit oameni răi, dar am întâlnit şi oameni buni. Depinde de alegerea fiecăruia, de cum înţelege să îşi croiască drumul şi în ce anume alege să creadă. Şi mai cred că una din marile greşeli este să nu credem în Moş Crăciun, renunţând astfel la noi, la încrederea pe care am avea-o în noi. Oamenii sunt răi pentru că devin răi, pentru că uită că în fiecare dintre noi, ascuns undeva adânc în cutele sufletului, este un bătrân gras, roşu în obraji, cu barbă lungă şi albă, care nu există pentru altceva decât pentru a răspândi bunătate, iubire şi cadouri, fără să ceară nimic în schimb. (Poate deoarece el este singurul căruia nu îi trebuie nimic, pentru că are totul).

Anunțuri

7 comentarii la “

  1. Crisa spune:

    Hmm, în viată, lucrurile țin și decurg în funcție de alegerile pe care le facem …
    Nu aș renunța niciodată să cred în Moș Crăciun ,mi-a adus cele mai intense sentimente , mi-a dăruit bucurie,apropiere , fulgi de nea ….zâmbete, lacrimii…și multă căldură 🙂

    • Nevermore spune:

      Crisa, eu as spune ca noi tinem de alegerile pe care le facem, asa cum alegerile tin de noi. Devenim ceea ce alegem sa devenim, mai mult sau mai putin (in)constient, pentru ca alegerile le facem in functie de structura noastra, a fiecaruia, de puterea sau de slabiciunea care ne caracterizeaza, dar totodata, manati de vointa de a curge intr-un anumit fel catre ceea ce urmeaza sa fim mai tarziu. Iar renuntarea la credinta in Mos Craciun reprezinta, cum spuneam, renuntarea la credinta in noi si in bunatatea noastra, in magia pe care suntem capabili sa o raspandim in jurul nostru. 🙂

  2. Camelia spune:

    „Credea că există ce vrei…aşa cum şi ceea ce poţi să vezi există precum şi ceea ce întârzie să apară”…
    Pentru tine, Nevermore.

    • Nevermore spune:

      Camelia, prima conditie a unei existente este vointa de ea. Si cele vazute si cele nevazute exista, intr-un fel, din clipa in care ne dorim sa existe. Iar visul, la fel ca si urmarirea lui, de mai multe ori este putere (nu numai creatoare), decat naivitate. 🙂

  3. andreea spune:

    Sarutmana Mos Craciun,
    Iarta ultima greseala,
    Tu, ce esti un om real
    Si iluzie totala……
    Sunt versurile regretatului Paunescu…..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s