Ce este atât de plăcut (cel puţin pentru mine) în urbea asta mică a noastră, este că nu avem distanţe mari. Între o urmă de maioneză încropită cu nerăbdare şi ceva hrană îmbietor mirositoare pusă în cuptor, oricine are vreme de o cafea – una nu sorbită în grabă, dar nici prea adăstată, la cafeneaua-crâşmă. Printre zâmbete şi rock-uri, mai mult sau mai puţin clasice, este imposibil să nu se simtă lipsa distanţelor.
Deşi este adevărat că nu distanţele îndepărtează oamenii, la fel de adevărat este că lipsa lor îi apropie. De multe ori îi apropie acolo unde nu se vede, în suflet. Pentru că tot am amintit de gusturi şi pentru că altfel nu se putea… Rock, mătuşă!
Nevermore 
Yeee…cel mai bun rock , mătușă;)
Matusa, cel mai bun pentru zilele ce au trecut! 🙂
Foarte bun ;), ajunge la inimioară 😛
Crisa, cam asta ar fi scopul artei in general… 🙂