Despre…

          Uneori mă cuprinde lenea şi somnul. Somnul raţiunii, acela născător de monştri. Ce monstru s-ar naşte din somnolenţa gândurilor mele nu mi-am dat seama şi, sincer să fiu, parcă nici nu îmi pasă. Într-o noapte mi-am spus că monstrul este senzaţia pe care o simţeam – că făcusem platfus la creier. Apoi mi-am spus că, de fapt, înspăimântătoare şi monstruoasă îmi este liniştea şi nevoia de a o umple cu ceva. Mi s-a făcut dor…

          Uneori, din necuprinsul iernilor mele, mi se făcea dor de primăvară. Deveneam nerăbdător, mă frământam, alergam pe câmpii de vis în căutarea celei mai frumoase dintre flori pentru a o pregăti spre oferire cuiva care mi-ar fi adus anotimpul dorit. Apoi, mai târziu, am lăsat deoparte inocenţa şi am învăţat să sfidez. Am învăţat să sfidez cerul, norma, pământenii şi timpul în care trăiesc atât de încorsetaţi că nici nu mai pot să respire. Am învăţat că nu se face primăvară cu o floare, în schimb, cu o senzaţie, cu o dorinţă, da! Oricând!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s