Diverse rele, cu muzică bună

        Mă gândeam să scriu ceva despre un personaj care îşi plânge iubirea pierdută, dar nu m-am apucat, mi-a fost lene. De fapt, de ce să mint, am dubii. Uneori îmi vine greu să cred că mai există oameni care să fie plânşi. Până şi iubirile, cele mai multe, sunt imitaţii, sentimente pipernicite care se reflectă azi pe un trup, mâine pe altul, în funcţie de care anume apare în raza vizuală a iubitorului.

       De multe ori mi se pare că omul, cu cât mai mult avansează în timp, cu atât mai mult se îndepărtează de forma sa, de varianta sa ideală. Da, astăzi mi-am pus una din cele mai dragi măști, a întristatului de toate cele pe care le observă în jur. Și îmi răsună în minte întrebarea poetului – la care, bineînțeles, răspunsul, în orice timp ar fi dat, este aceeași negație hotărâtă – “Au prezentul nu ni-i mare”?!

         Mi s-a întâmplat de multe ori să mă întreb care este răul mai greu de suportat, manifestarea unei permanente nemulțumiri față de timpul prezent, sau lipsa de putere de a îl schimba? Răspunsul nu l-am aflat, îmi tot spun mereu să nu gândesc, să trăiesc simplu și superficial. În definitiv, acela care ar reuși să schimbe ceva într-o zi, nu face altceva decât să dea naștere nemulțumitului de mâine. Și atunci, chiar dacă este singurul lucru veșnic pe lume, ce rost are schimbarea?!

          “Ce ai schimba din mersul lumii dacă ți-ar sta în putere”?

       Nimic, atunci când îmi este prea lene și prea teamă să devin altul. Totul, atunci când îmi este prea teamă de cel care sunt. Adevărul este că sunt două tipuri de oameni – cei născuți să se conformeze și alții, care chiar fără a schimba mare lucru, reușesc să impună firescului mersul lor, poate de-a dreptul nefiresc.

Anunțuri

2 comentarii la “Diverse rele, cu muzică bună

  1. briza spune:

    „omul, cu cât mai mult avansează în timp, cu atât mai mult se îndepărtează de forma sa, de varianta sa ideală” -> subscriu!

    m-am apucat sa iti recitesc cartea, dar recunosc ca m-am oprit undeva la jumatatea ei, dar nu pentru ca nu mi-ar placea… a (re)trezit atatea sentimente si amintiri, atatea senzatii si ganduri, incat am revenit pe blog, ca si cum m-as fi dus in casa unde am copilarit si m-as mira ca inca se mai potriveste cheia (sau parola, in cazul meu).

    • Nevermore spune:

      Briza, cred ca unele cuvinte ne raman intiparite in suflet, si chiar daca mai uitam de existenta lor, chiar daca se asterne praful peste ele, tot ni le reamintim candva, si, schimbandu-ne noi insine in unele privinte, ramanem uimiti de neschimbarea lor. Revenirea sa iti fie placuta, asa cum sper ca sunt si sentimentele, amintirile, senzatiile si gandurile! Iar eu, foarte multumesc! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s