Gând (muzical, pe deasupra)

          A fost o vreme în care nu îmi trebuia nimic. Mi se părea ciudat şi deloc uman să mă întreb de ce anume mai am nevoie şi să nu găsesc un răspuns. De fapt, să îmi dau un singur răspuns – “nu mai am nevoie de nimic”. Uneori număram zilele în ordine descrescătoare şi îmi simţeam inima urcându-mi-se până în gât a nerăbdare. Nu ştiu dacă am îmbătrânit eu – îmi pare imposibil să fie astfel, pentru că niciodată nu m-am gândit că se poate întâmpla. Dar cumva, dintr-un punct, într-un anumit moment, a intervenit o schimbare. Am învăţat să număr invers, crescător, mai întâi săptămânile, apoi lunile. Ca şi cum unele doruri nu mai au ce face ca să se stingă, doar să îşi numere printre zile paşii.