Dubii

          “Ce tineri şi frumoşi eram odată, mai ales eu, şi ce urâţi şi bătrâni am ajuns, mai ales tu”, îi spun în unele dimineţi imaginii pe care mi-o aşază oglinda în faţa ochilor. Mă privesc cu ochiul măcinat de dubii, întrebându-mă… “Oare acela care am fost cândva eram eu, sau eram un eu în devenire”? Dacă doar deveneam, cum i-ar putea spune umbra de azi amintirii: “sunt ce a mai rămas din tine”? Mă simt acelaşi eu, şi totuşi, de multe ori am impresia că orice evoluţie are la bază resturi, rămăşiţe scăpate din timp şi de uitare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s