Poezie (Răzvan Nicula)

Mocneşte focul singuratic în cămin
Pierdut în faţa iernii care vine,
Şi ochi pierduţi într-un pahar cu vin
Îndreaptă crunt uitarea către tine.

Diform în sobă lemnele trosnesc,
În geam sălbatic crivăţul îmi bate,
Şi-aş vrea din vis să nu mă mai trezesc,
Să tot visez în nopţile plouate.

Te-ai dus spre alte ţărmuri însorite
Robită de o teamă rece, nefirescă,
Lăsându-mă cu-aripile scrântite
Sortite-n veci să nu mai crească.

Stau înlemnit, gemând, privind la uşă
Şi ascult cum focul mistuie din lemne
Ca din esenţa-mi ce-ai făcut cenuşă
În trupul slab brăzdat acum de semne.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s