Orbiri

          M-am imaginat întins undeva pe iarbă, pe coama unui deal, ascultând şoaptele firelor de iarbă care îmi mângâiau picioarele desculţe în adierea vântului. M-am imaginat într-un iunie plin de soare arzător care să îmi alunece fierbinte pe piele făcând-o să tânjească după răcoarea sărutului unui firicel de apă.

          Îmi spunea… cineva… că este mult mai uşor să faci rău decât bine, şi mă mustra de fiecare dată când nu îi ascultam învăţăturile. Parcă presimţind că pentru relele mele voi fi nevoit, cândva, să îmi întrerup o imaginare, pentru a păşi într-un iunie colorat de nuanţe de ploaie şi cu gust de furtună. Dar i-am spus demult, de mult… uneori îmi place să fac rău. Îmi place furtuna, îmi place să îi înfrunt biciuirea ploii.

          Îmi place să orbesc privirile cu lacrimi, chiar dacă ploile lor îmi curmă din când în când seninul neremuşcării. (Aşa-i că este imposibil să spună cineva “eu am neremuşcări”?!). Piesă despre orbire, dragă mie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s