De duminică

          Mă rugam. Mă rugam, cândva. Aveam idoli, dumnezei, mă închinam şi sărutam icoanele parcă vii. Apoi mi-am golit cerurile, prea mă frângeau, prea îmi opreau înălţările spre văzduhuri. M-am schimbat, pe altul, altul strivit de nesfârşire. Ciudat cum lipsa limitării poate apăsa mai rău decât talpa celor mai neîndurători dintre zei. Poate de-asta urăsc duminicile, pentru că îmi amintesc că sunt om, sortit, mai devreme sau mai târziu, să cer să îmi fie uşurată povara, să vreau să o împart cu vreo divinitate milostivă. Deşi, totul este suportabil atâta timp cât ştiu că omul este mai presus de Dumnezeu – omul fără Dumnezeu este tot om, Dumnezeul fără om… Atunci de ce să îţi lipsească supunerea în faţa vreunui locuitor al cerurilor?! Duminică suportabilă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s