…..

          Din când în când se întâmplă ca oamenii, ascunşi în întuneric, protejaţi de acoperământul cerului, să îşi spună lucruri, să şi le jure, să le mărturisească. Apoi, cumva, după o vreme, ajung să se spele unul de celălalt, să îşi uite de vorbe şi de gesturi şi să rămână condamnaţi în împietrire. Sunt mulţi care nu mai au nici puterea să plângă – contrar aparenţelor şi credinţelor stupide, pentru a plânge este nevoie de putere… Doar cerul mai curăţă, uneori, totul, cu câte o furtună. De multe ori mă întreb, de unde îşi găseşte cerul mereu puterea să plângă (pentru oricine)?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s