Captivitate

          Într-o clipă în care credeam că le ştiu pe toate, am ajuns la concluzia că nu ştiu nimic. Nu, nu a trebuit să citesc prin pergamente împovărate de straturi dense de praf, nici să întreb în dreapta şi în stânga, cerând păreri. Mi-a fost suficient să deschid ochii, aşa cum un om adormit îşi deschide ochii dimineaţa părăsind tainiţele adânci ale visului pentru a se trezi la realitate. La fel şi eu, am deschis ochii trezindu-mă din vălurile cu care mă înconjurasem şi pe care le numeam “visătoare”. Se spune despre caracterele slabe că pentru a supravieţui au nevoie să îşi plăsmuiască poveşti, să îşi inventeze idoli, să scormonească mereu cât mai adânc după o rădăcină pe care să o folosească drept punct de sprijin. Aşa s-a născut şi societatea, la fel s-a născut şi religia, la fel s-a conturat şi omul, stopându-şi, însă, evoluţia înspre ceea ce ar fi putut deveni. La fel am făcut şi eu, creionându-mă, conturându-mă, înconjurându-mă cu bariere de spini, minţindu-mă, pedepsindu-mă şi revoltându-mă deopotrivă în faţa captivităţii căreia mă supuneam singur. Îmi ridicasem zidurile visătoare în care îmi trăiam temerile, coşmarurile, bucuriile şi speranţele. Mă renegam, ascuns între ele, mă negam, mă schimbam, devenind în fiecare zi altul, uneori mai bun, alteori mai rău, pretinzând că îmi modific după propria voinţă, cu propria mea putere, esenţa. Dar uitam un aspect, cel mai important aspect – oricine aş fi fost, orice aş fi devenit, rămâneam mereu acelaşi – captivul care avea puterea să le trăiască pe toate; captivul care trebuia să le îndure pe toate. Acela care din bezna temniţei sale îşi striga curajul împletindu-l cu neputinţa. De cele mai multe ori, captivii înveteraţi nu pot supravieţui în libertate, de aceea, de la un anumit moment, încetează să şi-o mai dorească vreodată. Deşi libertatea, nevoia de libertate, adânc inscripţionată în codul genetic, nu îi va da pace şi, ca răzbunare, îi va face captivitatea de neîndurat. Captivul obişnuit cu captivitatea nu mai duce lipsă de nimic, nu îi mai trebuie nimic, nici speranţă, nici vis. Şi totuşi, i se întâmplă să sufere uneori, să îşi simtă în piept durerea şi dorul nu după libertate, ci după ceea ce ar fi putut fi într-o stare de libertate dacă nu ar fi fost cuprins de lanţuri sau dacă nu s-ar fi temut să şi le lepede. Am auzit de multe ori spunându-se că greutatea lanţului are puterea de a zdrobi spiritul, deşi eu, mai degrabă, cred că spiritul este acela care se lasă zdrobit de lanţ şi chiar îl ajută. Dar cui îi pasă, în definitiv?! Am învăţat acum mult timp că vorbele sunt pierdere de vreme…

          Vorbele sunt pierdere de vreme, dar cuvintele nu. Este o diferenţă între ele, să ştiţi… Sunetul, ca o componentă a vorbei, nu face altceva decât să se propage, să străbată o distanţă, să se strecoare printr-un timp, apoi să se stingă. Cuvântul, în schimb, nu este nici sunet, nici distanţă, el este mereu apropiere. Îmi amintesc, cuvântul este trădător, aşa am spus-o de foarte multe ori. Şi este, pentru că se manifestă ca un cal troian care bate la porţile sufletului. Odată intrat înăuntru, rămâne la alegerea sa, poate, dacă vrea, să zdrobească, să ucidă sau să înflorească. Aşa am învăţat, că fiecare cuvânt este o parte din mine, moleculă capabilă să se reverse în suflet, călcând molatec în adâncurile visului. Al cui vis? Al celor care au puterea să nu îl ucidă. Visele sunt cel mai uşor de ucis, dovadă de putere este urmărirea lor… Aşa că m-am trezit, spuneam, dezmorţindu-mi genele şi, păşind sigur din temniţele mele peste pragul de care mă temusem întotdeauna, am început să visez cu ochii deschişi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s