Diverse dileme, scurte

          Am învăţat… ciudat, nu îmi închipuiam că mai pot să învăţ ceva, şi totuşi mi s-a întâmplat. Am învăţat, trăindu-mi libertatea, că unele faţete ale ei sunt o crimă, un act de oprimare îndreptat asupra sinelui, asupra propriului eu. Trăindu-şi libertăţile  în unele moduri, oamenii reuşesc să se întemniţeze, să se reprime, să se oprime, îndepărtându-se cu desăvârşire de esenţa lucrului pe care îl râvneau. De multe ori mi-am spus că libertatea prost înţeleasă este dăunătoare şi devine un alt soi de sclavie. Pe de altă parte, îmi spuneam, libertate completă nu există, pentru că mereu va fi ceva care să ne înlănţuie, să ne interzică… mereu va fi undeva un fruct oprit la care să privim simţindu-ne îngrădiţi. Greşeam, pentru că aşa suntem noi, oamenii, supuşi greşelii. În libertate, în libertatea esenţială şi adevărată nu există nimic interzis, pentru că niciodată, nimeni – nimeni, adică niciun om întreg la cap – nu îşi va îngădui să dorească ceva care ar duce la pierderea ei. Am învăţat, am înţeles şi mi-am asumat pe deplin blestemul ancestral invocat de unii – alungarea din grădinile Paradisului. Acolo nu exista libertate, exista doar îngrădire. În libertatea esenţială până şi păcatul nu mai este păcat, este doar manifestare a libertăţii. Pentru că există forme ale păcatului pentru care nimeni, niciodată, nu poate să fie tras la răspundere atâta timp cât trăieşte între graniţele libertăţii complete.

          Nu ştiu, este posibil ca o femeie să fie trăită ca libertate?!

6 comentarii la “Diverse dileme, scurte

  1. Camelia spune:

    Da, dacă femeia e legată cu dragostea. Dragostea leagă cu libertatea.

    Cât despre un alt fel de libertate, este cea lăuntrică, singura cu adevărat. Altfel, Dumnezeu nu ne lasă prea multă libertate. Sau destinul.
    Cu toţi suntem oameni liberi, oameni tragici.

    • Nevermore spune:

      Camelia suntem oameni liberi in masura in care ne permitem, intr-adevar, dar mai degraba as spune „oameni tragi-comici”. Insasi renuntarea la libertate in favoarea notiunii de destin sau de divinitate este o comedie – singurul care isi refuza libertatea este omul. Dragostea leaga cu libertate, desi pana si ea are restrictiile ei.🙂

  2. Camelia spune:

    Hahaha… Omul este condamnat să fie liber, doar că nu ştie că este el, lui însuşi adesea un loc închis cu ieşiri iluzorii.
    Despre dragoste, altădată…acum nu.

    • Nevermore spune:

      Camelia, omul are in sine nevoia de a se supune, fie in fata unei divinitati, fie in fata altui om, fie in fata unei idei. Libertatea este (eventual) o alegere, nici pe departe ceva asemanator – chiar si in cel mai vag mod cu putinta – cu o condamnare.

  3. Camelia spune:

    Era un spus metaforic, un paradox imanentist; vrei să dezvolt? ne-ar prinde noaptea aici, preschimbaţi în fiinţe mistice, învăluindu-ne în metafizică. Glumeam.
    Libertatea noastră e un relativă, Răzvan.

    • Nevermore spune:

      Camelia, libertatea va fi intotdeauna relativa, in functie, mai ales, de structura individului, dar si raportat la modul in care reactioneaza la alegerile pe care le face. In definitiv se poate spune de multe ori despre libertate ca nu este o stare, ci un sentiment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s