Nebunie

          A fost o vreme în care, înşelându-mi natura duală, devenisem om. Aveam responsabilităţile mele, grijile mele, dorinţele mele. Mă trezeam în fiecare dimineaţă ca să îmi făuresc planuri şi realizări, să mă obosesc şi să mă odihnesc, să mă bucur de mine şi să mă urăsc în acelaşi timp. Mă trezeam că mă mustrez singur pentru natura mea nemulţumită, aceea care parcă îmi şoptea îndrăzneţ că eu, acela pe care îl vedeam în fiecare dimineaţă, nu eram eu.

        „Dar cine sunt eu”?! Poate există şi oameni care nu şi-au pus o asemenea întrebare, deşi mă îndoiesc. Nu mi-au plăcut niciodată cei care au dat răspunsuri simple, banale. “Eu sunt o furnică”, îmi răspundea în noapte o voce necunoscută, urmată imediat de o alta, mai puternică: “Eu sunt un trântor”. Pe măsură ce nopţile mi se adânceau vocile căpătau mai mult volum, mai multă consistenţă, mai multă densitate, păreau să se înmulţească răspunzând tot mai des, ca nişte ecouri, dar cu alte timbre, la aceeaşi întrebare. Într-un final, înspre zori, am mai primit două răspunsuri – ele m-au înspăimântat cel mai tare: “Eu sunt Napoleon”, spuse o voce subţire, abia stăpânindu-se să nu izbucnească într-un râs care se anunţa isteric. “Eu sunt un om obişnuit” – acesta era ultimul răspuns, pe care l-am primit chiar mai înspăimântat decât pe cel de dinainte. Care este, în definitiv, graniţa dintre comun şi nebunie? Şi care sunt antidoturile pentru asemenea boli?

          Începusem să tremur când m-am înfăţişat în faţa oglinzi, cu sufletul sfâşiat, cu cugetul revoltat, cu ura mocnind în priviri şi cu revolta strângându-mi pumnii. Atunci i-am spus umbrei care mă privea cu ochi incandescenţi: “Eu nu sunt tu, eu trebuie să fiu mereu sfâşiat între noapte şi zi, între iubire şi ură, între fericire şi nefericire. Eu trebuie să fiu limita, graniţa, boala şi vindecarea deopotrivă, victima şi torţionarul la un loc”! “Eu nu sunt tu”! i-am strigat oglinzii, şi atunci, cu mâini tremurânde, mi-am dărâmat toate visele şi m-am întors să dorm.

Anunțuri

2 comentarii la “Nebunie

  1. rene2686 spune:

    Eu cred ca daca omul chiar vrea atunci poate sa fie chiar si Napoleon..!!!!..:)…eu cred in posibilitatea lucrurilor..”.imagintia” creaza realitatea..eu in asta cred..:)

    • Nevermore spune:

      Rene, in general privesc imaginatia ca pe o poarta catre o lume mai buna, sau ca pe un scut asezat in fata realitatii. Tine de fiecare sa isi atraga proiectiile din stadiul imaterial in dimensiunea reala. In felul acesta, desi de cele mai multe ori realitatea genereaza fantezia, este posibila si reciproca, fantezia sa devina generator de realitate. Cred ca tine de puterea fiecaruia de a isi urmari un vis. De putere, de dorinta si de inconstienta, uneori. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s