Obsesii

          Uneori mă trezesc că mă roade un gol în stomac. “La naiba, îmi spun, iar îmi este foame. O să ajung un umflat care nu mai poate să meargă normal, poate doar să se rostogolească”. De parcă ar conta prea mult aspectul fizic. De fapt, contează, dar numai la femei. Eu am fost învăţat că un bărbat trebuie să fie puţin mai frumos decât dracul, lucrurile stau altfel doar în privinţa femeilor. Deşi, de prea multe ori se susţine că frumuseţea vine din interior, iar învelişul, orice ar face, orice s-ar întâmpla, nu poate decât să aştepte să se veştejească definitiv. Nu ştiu dacă este minciună sau nu, frumos sau urât, învelişul meu nu s-a ofilit, doar a mai căpătat câteva urme. Mult mai puţine ca sufletul. Chipul nu mi-a fost muşcat şi am avut grijă să nu îmi permit mie însumi nici să îl calc în picioare, nici să îl sfâşii. De aceea uneori, privindu-mă în oglindă, îmi spun că trebuie să îmi îngrijesc chipul, pentru că atâta mi-a mai rămas.

          Este o minciună, ştiu, o mărturisesc. În orice fel de suflet se naşte o pasiune, mai mult sau mai puţin bolnavă, mai mult sau mai puţin consumatoare şi autodistructivă. Am cunoscut, spre exemplu, cândva, un bărbat care purtat de disperarea neîmplinirii a încercat să se autodistrugă. Trupeşte, sufleteşte, total şi de-a dreptul, numai pentru a simţi plăcerea bolnavă a pedepsei. Nu ştiu de ce, unora dintre oameni li se asociază plăcerile bolnave. Oamenii obişnuiţi simt plăcerea în alte moduri, fie că citesc o carte (eh! cine mai citeşte?!), fie că văd un film, fie că se dedau la un act sexual mai reuşit sau mai nereuşit, mai mult sau mai puţin încărcător de conştiinţă. Am cunoscut un alt om care, fără să agonizeze, se aşezase în faţa mea şi mi-a spus zâmbind: “M-a părăsit. M-a părăsit de mult”. “Nevasta? am întrebat. Ţi-ai dat seama că femeia nu este decât o iluzie”? “Conştiinţa”, mi-a răspuns, dând a lehamite din mână. “Conştiinţa, nevasta este bine mersi atâta timp cât nu ştie”.

         Nu am fost niciodată considerat un individ inteligent, mai degrabă naiv. Naiv şi blajin, şi într-atât de stăpânit de asemenea atribute încât atunci când cineva mă scuipa în obraz îmi venea să spun “mulţumesc”. Şi eram atât de naiv şi de blând încât nu am cunoscut niciodată nici ura, nici îndârjirea, nici impulsul. Eu sunt ca boul, trebuie să mă aşez şi să rumeg înainte de a mă hotărî să înghit, dar mereu înghit. Indiferent de ce se întâmplă, există oameni într-atât de blânzi şi de naivi încât nu pot decât să înghită. Oricât ar discuta cu ei înşişi, oricât ar vedea realitatea din spatele cortinei, mereu se hotărăsc să nu mai privească acolo, să îşi pironească privirea pe scenă şi să accepte lumea aceea nenaturală. “Totul e bine când se termină cu bine” – slogan celebru şi înrădăcinat în conştiinţa publică, chiar şi în conştiinţa aceluia care a rămas fără conştiinţă. Dar unele vieţi se termină mai repede decât altele, iar altele mai târziu decât ar trebui să se întâmple. Poate de aceea apar aceste două categorii, oameni care suferă şi oameni care s-au pierdut de conştiinţa lor. Deşi, pe de altă parte, minciuna există de la facerea lumii, şi tot una este dacă fiecare se minte pe sine sau minte pe alţii.

          Am mai învăţat, în timp, că minciuna poate să fie nu adevărată, ci adevăr pur. La fel cum adevărul poate să degenereze în impresie. Spun asta doar pentru că am cunoscut şi oameni nesinceri. Că tot vorbim de nesinceritate, ca să fiu sincer, am cunoscut tot felul de oameni. Toţi urâţi şi frumoşi în felul lor, mai uşor sau mai greu de acceptat. De obicei îi alungam din preajma mea pe cei mai uşor de acceptat, pentru că ei sunt primii care pot deveni dragi. “De ce, îmi spuneam în naivitatea mea, de ce să dau altora părţi întregi din mine ajungând, Doamne fereşte!, până la uitarea de sine, când se susţine că viaţa asta este o cale de accedere, un mod de evoluţie a spiritului ca întreg, nu ca fracţionare”?!

         Poate de aceea mi s-a spus că mi-am distrus viaţa. Nu ştiu dacă puteam, dar îmi place să îmi spun că aş fi putut deveni filosof. Aş fi cunoscut pasiunea întrebării, dorul de a îi căuta răspunsul. “Cogito ergo sum” – am şi uitat ce înseamnă, folosesc expresia doar din punct de vedere stilistic, pentru că intelectual am învăţat să îmi asum neajunsurile. Poate de asta nu am devenit filosof, pentru că nu am ştiut niciodată ce întrebări să pun. Sau ce întrebări să îmi pun. La răspunsuri nici nu îndrăznesc să mă mai gândesc, deşi, fără vreo întrebare, majoritatea răspunsurilor sunt nule şi neavenite. Ce exprimare! Sunt răspunsuri care vin fără să fie vreodată cerute prin vreo întrebare, poate asta mi-a fost greu să învăţ. Sau poate altceva – recunosc, sunt multe lucruri, pentru că mie nu mi-a plăcut niciodată să învăţ.

          Poate de aceea am ales să mă joc, uneori, cu cuvintele. Cuvintele sunt minciună, sunt denaturare, sunt o perdea care poate să ascundă orice ar fi de ascuns. Cuvântul poate să ascundă sufletul, trăirea, sentimentul, fapta. Cuvântul poate să ascundă mereu adevărul, deşi nu de puţine ori, fiind trădător, într-un final îl lasă să iasă la suprafaţă. Cuvântul este, însă, estetică. Nu estetică a vreunei fraze, cui îi pasă de eleganţa exprimării?! Estetică a disimulării, mai degrabă, estetică a naşterii adevărurilor, a personalităţilor, a lumii. Sau a lumilor. Am învăţat că un cuvânt, un singur cuvânt, poate să dea naştere unei lumi întregi. Cel puţin unei lumi… Am învăţat că un cuvânt poate să schimbe; oameni, decizii, caractere, viitoruri, destine. Am învăţat că un cuvânt poate să doară şi să provoace suferinţă, deşi singurul lucru pe care mi-l mai amintesc dintr-o activitate culturalizatoare pe care nu o practic, este ceea ce spunea Platon: cuvântul câine nu muşcă. Deşi, pe de altă parte, este posibil ca un cuvânt să muşte mai rău decât un câine. Nu, de fapt, un cuvânt poate să sfâşie.

         Adevărul este că unui om care are cuvinte nu ar trebui să îi pese dacă sfâşie sau nu. În definitiv viaţa este un puzzle, şi orice propoziţie sau frază este o frântură din el. Cuvântul nu trebuie decât să îşi găsească locul său, în fraza în care trebuie, în viaţa în care trebuie. Chiar dacă sfâşie. Am mai învăţat că de multe ori omul cu cuvintele este cel mai sfâşiat dintre toţi. Asta pentru că orice cuvânt se cere eliberat, se cere născut, îşi cere forma fizică, dreptul la viaţă. De prea multe ori un cuvânt poate să fie mai important, mai decisiv, mai hotărâtor decât un om. Oamenii vin şi pleacă, cu sau fără urme, dar cuvintele strigă. Se strigă. Şi, odată ce un nenorocit apucă să scrie unul, auzind chemarea, îl va scrie şi pe al doilea. Apoi pe al treilea, pe al patrulea, pe al zecelea, până când înţelege că nu el este cel care scrie, că lucrurile s-au inversat, că de fapt cuvintele îl scriu pe el, îl generează şi îl re-crează. Atunci, indiferent dacă o are sau nu pe aceea omenească, omul descoperă conştiinţa cuvântului. Din acel punct cuvântul nu mai rămâne la stadiul simplist, devine scris. Şi scrisul se manifestă ca tortură, ca dezmembrare de personalitate, ca obsesie, ca fetiş, ca sfâşiere, ca distrugere şi autodistrugere. Şi nu ştiu cum – dar voi spune, poate atunci când îmi voi da seama, în propria sfâşiere a individului, scrisul cuvântului devine fanatism.

          Mi-am amintit… din câţi oameni am cunoscut, au fost două persoane, doar două, care m-au înţeles. “Tu nu scrii pentru că îţi place, nu scrii de drag. Tu o faci pentru că nu mai poţi trăi fără să o faci. ”

7 comentarii la “Obsesii

  1. rene2686 spune:

    cuget.deci exist🙂

    .mi-am dat seama ca imi place sa te citesc..hmm

  2. imi place cum abordezi temele pe blog si ma bucur ca te-am descoperit! Felicitari!
    http://ideidincorcodus.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s