Notă

          Într-o zi mi-a venit o idee pentru o poveste pe care o voi scrie, poate, într-un mod denaturat. Mi se întâmplă de multe ori să mă trezesc că îmi tremură mâna după un pix şi ochiul să mi se aprindă de dorul unei coli albe de hârtie. Îmi place când îmi depăşesc blocajele scriitoriceşti şi intelectuale, deşi mi se întâmplă, totodată, să mă blochez sentimental. Îmi spun că este totul bine, mă mint că totul va trece – într-un fel sau în altul – şi stau la masă sorbindu-mi cafeaua, inhalându-mi tutunul şi scriind fără logică şi fără rost. Adevărul este că oricât ar încerca, oricine, nu poate scrie fără suflet. Se poate scrie oricum, cu logică sau fără, cu rost sau fără rost; fără suflet nu se poate scrie bine, eu nu o pot face, poate de aceea nu voi avea parte de iluştri colegi de sicriu.

           Poate să pară ciudat – mie aşa mi se pare uneori – cum oamenii vii mulţumesc în diverse moduri celor plecaţi dintre ei. Spun că este ciudat pentru că mereu se zice “morţii cu morţii şi viii cu viii”. Nu ştiu dacă în felul ăsta se neagă un cult al morţilor, dar în multe momente am impresia că moartea devine altfel de viaţă. Sunt oameni care trăiesc pentru totdeauna, în inimile altora, în minţile lor, în timpuri trecute, pierdute poate definitiv, dar regăsite în mod surprinzător, în alte dimensiuni. Ciudăţenie: un pârâu poate să se audă mai limpede, mai tare, mai impresionant, mai plăcut ca vuietul unei cascade sălbatice. Cascadele sunt uitate, Pârâul a rămas nemuritor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s