Rugă-poruncă

          Trăiesc într-o lume ciudată. Am cunoscut oameni pioşi care se rugau în gura mare sărutând icoane şi plecând de la biserică se înfundau în prima crâşmă întâlnită-n cale. Am cunoscut oameni care se rugau cu buze mute, fără a ridica un deget să li se îndeplinească dorinţa. Am cunoscut oameni care, nepierzând timpul cu rugăciunea, căutau să îndeplinească, să înfăptuiască. Nu ştiu cum este mai bine. Mi se întâmplă să mă cuprindă un soi de amnezie, un vârtej în mijlocul căruia, aruncat dintr-o parte în alta, să nu mai ştiu nimic. Nimic altceva decât că în pierderea mea trebuie să mă rog. Să mă rog poruncitor dumnezeului meu, nu celui al Omului. „Stirb nicht vor mir”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s