Fragment

          Şi apoi?! Apoi nu ştiu nici ce va fi nici ce ar mai trebui să fie. Este ciudat cum unul dintre cei mai mari mincinoşi, pocăit, a ajuns să judece pe cei atinşi de lipsa de sinceritate. Este, într-un fel, tot o boală şi lipsa sincerităţii. Una de care suferă laşii, oamenii nesiguri şi cei care nu mai au noţiunea moralităţii. Deşi, de ce ar fi ciudat ca adevărul să fie răsplătit cu minciună?! Lumea este în mod sigur o oglindă, dar în unele oglinzi imaginile se reflectă în mod diform, înspăimântător, exagerat, nerealist – adică mincinos. Oglinda este mincinoasă ea însăşi, pentru că nu de puţine ori este capabilă să înşele ochiul. Imaginea reflectată poate fi mulţumitoare, sau chiar mai mult, dar adevăratul test este altul – acela al unui alt ochi.

         Se spune că zâmbetul atrage zâmbet, dar imaginile diforme pot să transforme zâmbetul în rânjet, rânjetul în mârâit animalic, iar de acolo… De acolo cine ştie? Fiarele sunt imprevizibile, la fel de bine cum pot să fie blânde pot deveni sălbatice şi, dezlănţuite, muşcă şi zgârie. Atunci, ar spune unii, imaginea se tulbură, dar din alt punct de vedere este mai corect spus că se clarifică. Poţi cunoaşte omul în momentele de pierdere mai bine decât îl poţi descoperi în ani de zile în momentele sale bune.

           Vorbeam cândva despre stadiile somnului, somnul profund şi somnul superficial. A fost o vreme în care nu dormeam, evitam să fac asta de teamă că îmi voi risipi timpul pe care îl am. S-a întâmplat, însă, să mă trezesc că dorm, că dorm cu ochii deschişi, că dorm somnuri profunde ale raţiunii, că transform minciuna în adevăr şi închipuirea falsă în realitate. Mă înşelase Fata Morgana, mă păcălise ca să mă trimită pe drumul fără scăpare al visătorului. A fost ciudat. A fost ciudat să simt că fiecare pas pe care îl făceam îmi adâncea pierderea deşi aveam impresia că păşesc pe străzi vălurite pavate cu dale de nori, unele înspăimântător de abrupte, altele pline de spiritul visător care, prins în capcana trupului, mereu se zbate să se elibereze. Şi visul Fetei Morgana din somnul meu profund se împlinise. Dar apoi? Apoi ce urmează? Trezirea, poate, trecerea în stadiul de somn superficial în care ochii încep să se dezmeticească acolo sub pleoape, mişcându-se cu privire absentă încă întoarsă în sine. Trezirea este cel mai greu lucru de înfăptuit. Aceea este lupta cea mai importantă pe care trebuie neapărat să o câştigăm. Lupta cu monştrii pe care ni-i naşte somnul, somnul şi visul prost plasat îmbibat cu miros de falsitate. Visul spulberat este el însuşi o boală, una care roade până în măduva oaselor şi de acolo se răspândeşte în trup şi în… era să spun conştiinţă. Dar oare are minciuna aşa ceva?

         Acolo, între vălurile pierzaniei mele, m-am întrebat pe mine: “şi de aici”? Oricare “de aici?” are un singur răspuns universal valabil: “mai departe”! Da, unele întrebări au răspunsuri universal valabile, aşa cum altele rămân întotdeauna fără răspuns. Mincinoşii evită să dea detalii şi să răspundă la întrebări tocmai pentru a nu fi descoperiţi. Nu pentru a nu fi descoperiţi de alţii, pentru că în asemenea cazuri lucrurile mai pot fi îndreptate, într-un fel sau în altul. Ceea ce este de temut este descoperirea fiecăruia de sine. Ne temem de ceea ce s-ar putea vedea în sinceritate. Problema este că, pentru a putea fi sinceri cu alţii, în primul rând trebuie să fim sinceri cu noi înşine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s