Umbră de logică, poate misogină

          Încă de multă vreme îmi doream să vorbesc despre femeie. Să vorbesc, să scriu, să gândesc, să simt. Să simt femeia – poate cea mai mare plăcere pe care viaţa mi-ar putea-o oferi. Am întâlnit într-o zi un naiv care îmi spunea despre iubire, despre înălţarea pe care o poate aduce aceasta, despre exploziile de suflet pe care le poate provoca, despre efuziunile de cuvinte în care se învăluie. Naiv! Femeia trebuie simţită, nu vorbită; trebuie supusă, nu lăudată în cuvinte fără rost; trebuie avută, nu visată şi mistificată. Adevărat spun, nebunul ajunsese să mistifice femeia – şi, mai grav, o anumită femeie despre care avea numai cuvinte de laudă. Din păcate pentru el nu avea altceva decât cuvinte şi visuri şi speranţe. Nebun! Îndrăgostit! Iubitor! Oare cum să îi mai spun?! Nu ştiu, chiar dacă aş avea un vocabular mai dezvoltat nu aş găsi cuvinte mai potrivite decât injuriile pe care i le-am aruncat în faţă. Întotdeauna o femeie visată transformă bărbatul într-un dobitoc, o femeie avută îl transformă în cuceritor.

        Mai dădusem, cândva, peste altul care spunea că unei femei nu trebuie să îi iei trupul înainte să îi iei sufletul. Spun sincer, o asemenea concepţie nu mi-a provocat numai greaţă ci şi milă. Sufletul unei femei se ia, de multe ori, prin trup. Aşa cum se spune că dragostea trece prin stomac, calea către sufletul femeii trece printre picioarele sale. Ori, în cazul acesta, sufletul unei femei nu poate să fie luat de la distanţă, doar mintea, raţiunea, visul şi obsesia. Iubirea nu, niciodată, pentru că iubirea are nevoie să se reverse în materialitate. Imaginaţi-vă un om care să spună “iubesc să citesc”. Dar cum s-ar manifesta iubirea acelui om dacă nu ar putea pune mâna pe o carte căreia să îi răsfoiască paginile şi cărora să le simtă mirosul?! La fel şi cu femeile… deşi unii contestatari m-ar întreba: “dar cartea, cartea îl iubeşte pe cititor”? Eu aş răspunde că da, dacă cititorul merită acea iubire. Pentru că în faţa unei minţi ascuţite orice carte, fără excepţie, se descoperă, îşi dezvăluie secretele, îşi pierde ascunzişurile şi se lasă citită în totalitate. Şi totuşi, există o diferenţă între o carte şi o femeie, chiar dacă din punct de vedere al temperamentului există asemănări. O carte îşi va iubi mereu cititorul, pe când o femeie îl va iubi pe cel care oferă mai mult sau pe acela care se află la locul potrivit, la momentul potrivit. De aceea îi spuneam naivei mele cunoştinţe – iubirea nu trebuie idealizată, nu trebuie transformată în ideal permanent. Doar iubirea de femei, pentru că, cu fiecare femeie citită, acela care le citeşte va reuşi să le descifreze mai bine. O singură problemă şi posibilă frustrare – aceia care le cunosc cel mai bine vor susţine cu cea mai puternica tărie că femeile, toate şi oricare dintre ele, sunt indescifrabile.

2 comentarii la “Umbră de logică, poate misogină

  1. Lia spune:

    😉 mda, un pic cam misogină ideea (ai spus-o singur, io doar pun o tuşă 😀 ) dacă priveşti femeia aşa…
    Ca de obicei, am citit cu plăcere.

    • Nevermore spune:

      Lia, in jocurile de-a scrisul si in cautarea unor personaje avem nevoie sa privim diverse probleme din unghiuri diferite si potrivite fiecarei plasmuiri. Desi in fiecare personaj exista o farama din cel care il creaza, nu imi pot asuma in totalitate rationamentul misogin. Nu este al meu, mai degraba al unui viitor personaj. Multumesc pentru apreciere! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s