Somn

          A fost o vreme în care am considerat somnul pierdere de vreme. Eram tânăr, și mintea îmi scormonea către necuprinsuri pe care credeam că le pot dezlega. Nu îmi pusesem niciodată nici problema idealismului, nici pe aceea a idealistului, mă lăsam purtat de val sigur că voi schimba lumea. Până când, într-o zi sau într-o noapte, nu mai țin minte, m-am trezit că lumea mă schimbă pe mine, că oamenii au puterea de a mă călca în picioare sau de a mă ridica spre ceruri și că acele lucruri la care visam nu erau altceva decât închipuiri. Atunci, de atunci mi-am propus să dorm, chiar și somnul veșnic al morților, deși pe pământul ăsta nu mă pot vedea altfel decât sunt – om care refuză să moară și care preferă să doarmă. Să doarmă în umbră, chiar dacă nu se va mai trezi niciodată.