Abandonuri

          Îmi simt de multe ori mintea pornind în direcţia opusă celei în care mi se îndreaptă picioarele. Mereu îmi spun că nimeni nu trebuie să trăiască în trecut, dar sunt primul care îşi încalcă această poruncă şi îmi uit curajul de a privi înainte, lăsându-mă pradă sălbăticiei cu care mă agăţ de cel care am fost. Chiar dacă în felul acesta renunţ la mine, deopotrivă mă abandonez mie (pentru că întotdeauna orice om are nevoie de un dumnezeu).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s