Doză de nebunie

          A fost o vreme în care m-am temut de viaţă. Am trăit-o minţindu-mă şi ascunzându-mă, prefăcându-mă că timpul meu se scurge altfel, rămânând imun la trecere. Eram reticent la schimbare şi mă temeam de ea ca de un blestem, ca de un vis rău care mi-ar fi putut tulbura nopţile sau întuneca dimineţile. Minţeam frumos, spunându-mi – în mod inconştient, bineînţeles – că eu sunt veşnic şi că schimbarea este trecătoare. Mi se schimbau anotimpurile, pentru a reveni la mine sub aceeaşi formă, găsindu-mă neschimbat, eventual doar cu noi cicatrici, noi vânătăi de care uitam copilăreşte în clipa în care le trecea sezonul. Poate că nu am ştiut niciodată – şi asta nu ştiu dacă este vina vreunei profesoare de limbă română – să folosesc pluralul aşa cum trebuie folosit. Mereu am fost eu cu mine, niciodată noi – eu şi alter ego-ul meu. Singularul mi s-a părut de multe ori unicitate, poate şi pentru că mereu mi-am spus că omul nu este făcut să fie singur, iar aceia care înfruntă singurătatea sunt caractere speciale cu puteri ieşite din comun. Aşa mă vedeam, ieşind din comun în fiecare zi, ieşind din mine în fiecare noapte, îndreptându-mă înspre zări necunoscute, veghind oameni care credeam că nici nu ştiu de existenţa mea. Mă simţeam de multe ori, ascuns în faldurile nopţilor mele, o divinitate renegată şi prăbuşită de pe tronul său în abisurile singurătăţii. Aşa se întâmplă mereu, divinităţile îşi găsesc sfârşitul în singurătate, de aceea spuneam că singurătatea este suportată de caracterele puternice.

          Apoi s-a întâmplat ceva. Nu ştiu când – sau poate ştiu şi nu vreau să spun; nu ştiu cum – sau poate ştiu şi… dar s-a întâmplat. M-am regăsit, probabil, m-am recunoscut, m-am recunoscut învins de mersul sufletului şi într-un alt fel de nebunie mi-am creat dubla persoanlitate. Nu de mult stăteam la masă cu cineva care îmi lăuda beneficiile iubirii şi o considera binecuvântare. Aşa ceva nu pot înţelege. Eu, mai sus de stadiul de nebunie, nu am putut ridica iubirea. Nu am putut-o ridica mai sus de dezrădăcinarea completă, nici de uitările de sine, nici de zile de dor, nici de nopţi chinuitoare. Binecuvântările mele erau singurătăţile, pentru că numai atunci puteam să tac, să tac altora şi să îmi tac mie. Nici dumnezeii nu mai vorbesc când rămân singuri, doar îşi plâng soarta. Eu doar tăceam. Până când, creându-mi un alter ego, a trebuit să încep să vorbesc. Ca să nu îmi par mie nebun, să nu mă tem că ajung să vorbesc singur, îmi vorbesc mie, iar alter ego-ul meu îmi răspunde, uneori aşa cum îmi doresc, alteori nu. De multe ori se nasc furtuni, de multe ori se nasc linişti, de cele mai multe ori se naşte înţelegere. Ştiţi… eu nu sunt ca omul a cărui poveste vroiam să o scriu, omul acela care îşi uitase Crăciunul acasă. Eu sunt altfel. Sunt un naiv, cum spun unii, sunt un nebun, cum spun alţii, dar un curajos (spun eu) care crede în construcţii precum “toamna noastră”, “iarna noastră”, în construcţia proprie, în reconstruirea pe baze mai largi, mai îndrăzneţe, a unui edificiu năruit până la temelie. Uneori alter ego-ul meu râde. Râde frumos, chiar şi atunci când îi spun că, umblând pe tărâmurile iernii, mă înfrigurez. “Pune-ţi căciula”, îmi spune. “Pentru ce”?! Uneori am impresia că şi fără pârghii, şi fără punct de sprijin, şi fără căciulă îi pot răsturna lumea la picioare. Cel dezrădăcinat ştie cel mai bine cum se poate dezrădăcina, cel oprimat ştie cel mai bine cum se poate oprima. Cel iubit ştie cel mai bine cum să se lase iubit. Nu de puţine ori am impresia că cea mai profundă manifestare a iubirii este să te laşi iubit. Celelalte sunt motive – şi frigul, şi căldura, şi sărutul, şi zâmbetul. Iubirea îşi găseşte mereu o cale, ea şi viaţa, trecând dintr-o toamnă în iarnă şi dintr-o iarnă în alta până când, ca şi într-o poveste încă neterminată, omul care îşi uitase Crăciunul acasă îl va găsi, uimit, alături, în sine.

3 comments on “Doză de nebunie

  1. Andreea spune:

    …………, randuri pentru Mos Craciun!

  2. […]  10.Pe cine citesti cel mai des in blogosfera? *link*  Citesc multe bloguri, mi-e greu sa aleg doar unul. Bine, daca trebuie neaparat: https://lakeoftears.wordpress.com/. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s