Înşiruire de cuvinte fără valoare

          Omule, când ai mers ultima noapte pe stele albastre? Întreb, pentru că nu vreau să te alatur imediat altora despre care ştiu că sunt idioţi patentaţi şi nu cred în valoarea visului cu ochii larg deschişi înspre departare… Să ştii, sufletul cunoaşte tristeţea doar atunci când tremură cuprins în profunzime de golul agoniei şi, destrămat în iaduri perpetue, alunecă încet din edenul pierdut sub întinsul întunericului cuprinzător şi mort. Atunci, fugar şi temător de lavă, îşi duce suspinând a groază chinul răsfrânt etern peste amintire, iniţiind uitarea celor lipsite de rost, acoperind răni sângerii cu cenuşa dătătoare de amnezii binecuvantate. În luptele cu reflexia sinelui neputincios din oglinda nemişcată apare disperarea  metalică a spiritului zdrobit de deziluzie care, îngenuncheat în rugăciunea inutilă, uitând clipa ultimei suflări, cade inert.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s