Alte scurte mărturisiri

          Nu aş ţine neapărat să vorbesc despre eroi. Nici despre eroisme, nici despre eroii mei personali. Mai degrabă mi-aş reproşa că am acceptat condiţia de om comun, de om de rând care nu poate fi eroul nimănui. Să fim serioşi, cine şi-ar alege ca erou un profesor de română cu ochii apoşi, cu mâini tremurânde în absenţa alcoolului, rămas singur, izolat în multe rânduri până şi de sine?! Asta este una dintre umilinţele la care m-am supus, încă de mult, de prea multă vreme – de a fi lipsit de orice atribut al eroilor. Sunt un om închistat în normele gramaticii, nicidecum unul care zboară liber pe albastrul cerului gata să înfrunte puterile răului. În viaţa mea diavolească este greşeala gramaticală, încălcarea normei, nicidecum vreo idee de a controla lumea a nu ştiu cărui răuvoitor. Şi cred că aceasta este o umilinţă şi mai mare – aceea de a fi profesor. Profesoratul este o vocaţie, este o dăruire totală în aceeaşi măsură în care este chemare, nu este meserie. Dar sunt tot mai puţini aceia care ştiu asta, profesorii adevăraţi s-au stins, am rămas noi, lefegiii care, în lipsă de alte posibilităţi sau capacităţi, ne împărţim viaţa între răbdarea mimată de a se sfârşi orele de curs şi nerăbdarea din faţa bancomatului care ar trebui să ne scuipe în faţă salariile.

        De multe ori mi-a fost silă de profesorii care îşi impuneau disciplina pentru că nu erau capabili să o facă îndrăgită. Dar umilitor mi se pare că şi eu am ajuns unul dintre ei. Vocaţie nu am, talent nu am – nici în ale profesoratului, cu atât mai puţin în ale scrisului – şi elevii mei simt asta. Toţi tremură, tremură de teama mea, de teama notelor pe care le pot împărţi, dar niciunul nu tremură de nerăbdare să afle tainele ascunse ale limbii. Dacă aş deveni prototip, s-ar putea spune despre profesori că sunt umbra închipuită a înălţării, călătorind veşnic în hăurile pierzaniei. În hăurile pierzaniei în care îi aruncăm pe alţii prin incompetenţa noastră, prin nepăsare, prin impotenţa intelectuală de a convinge elevul să se dăruiască ştiinţei. Talentul nu se dobândeşte, din păcate, este un atribut nativ care fie există, fie lipseşte. Talentul nu poate fi mimat niciunde;  dacă cineva încearcă – aşa cum încercam eu în chinurile mele disperate de a fi scriitor – impostorul va fi recunoscut imediat şi, dacă nu are rădăcini adânci, va fi doborât de furtună. Oamenii îi urăsc pe prefăcuţi, mai ales atunci când prefăcătoria are rolul de a aşeza pe cineva deasupra celorlalţi. Deşi, pe de altă parte, cândva îmi spunea o persoană tare dragă mie: “lumea este capabilă să ierte multe, dar nu şi faptul că ai talent”. Noroc că nu am, pentru că dacă aş fi avut, confraţii mei profesori, simţindu-se jigniţi de consideraţiile mele, m-ar fi tras pe roată în curtea şcolii. Normal, trebuie să le vină şi lor de undeva o pâine, şi o merită, pentru că suportă la ore toţi neimţiţii, toţi proştii, toţi… nu, nu voi mai continua cu asemenea aprecieri. Profesorul, se susţine, este nevoit să suporte tot, şi o face cu uşurinţă, atâta timp cât nu este nevoit să se uite în oglindă. Sau, dacă se uită, trebuie neapărat să o facă ţinând ochii închişi, pentru a nu îşi vedea adevărata faţă. Dacă se uită în oglindă şi mai deschide şi ochii, aşa cum am făcut eu, orice profesor ar trebui să se dispreţuiască. Pentru că, sau cel puţin aşa văd eu în jur, profesorul şi-a pierdut natura, substanţa şi rolul. Spunea un om inteligent, deci nu eu – un elev nu trebuie obligat să înveţe, trebuie doar să fie însetat de cunoaştere. Încă o umilinţă pe care trebuie să o suport; elevii mei nu sunt însetaţi, sunt prea tineri ca să simtă setea pe care o simt eu şi pe care parcă nu mi-o pot potoli indiferent de numărul paharelor pe care le golesc.

2 comentarii la “Alte scurte mărturisiri

  1. july spune:

    Spune-mi tu, eu ce sa comentez ? Am in fata un ness tare, tigarile, imi place cum scrii, nicicum mediocru, altfel ar trebui sa ma autodenunt facand parte din aceeasi categorie, si ma cred ,,erou” ca si pe oricare alt profesor, care dupa 20 de ani de asa zisa reforma, inca mai spune ,,Buna dimineata” elevilor si colegilor . Deci, buna dimineata si daca macar un elev iti zambeste, intoarce-i zambetul ! 😀

    😆

    • Nevermore spune:

      July, ce simplu ar fi daca cel care scrie ar fi si cel care impune reactiile si comentariile la scrisele sale! Ar fi ca si cum un profesor ar da lucrare de control elevilor si apoi ar rezolva-o tot el si si-ar pune nota. Eu nu pot decat sa multumesc pentru apreciere! In materie de profesorat discutiile sunt vaste si exista argumente pro si contra in sustinerea oricareia dintre opiniile care s-ar naste. Nu pot decat sa ma bucur ca mai exista profesori care cred in statutul lor si, mai ales, primesc zambete. Buna dimineata spre seara!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s