Re

     Nu mai ţin minte cum o cheamă, pentru că aşa vreau. Dar mereu îi spun, în gând, Thalassa. Ciudat nume… şi poate nici măcar nu i se potriveşte, doar i-l potrivesc eu. Mi se întâmplă să străbat deşerturi deşănţate, goluri de memorie, abisuri în care mă arunc sperând să nu mai ating niciodată pământul. Şi totuşi, mi se întâmplă dimineaţa să mă trezesc între aceleaşi nisipuri aride în care nu rodesc nici şerpii, nici plantele, nici soarele. Mi se întâmplă, atunci, să le împrumut senzaţia, să le las apăsarea să mă cuprindă, să îmi învăluie până şi buzele uscate care şoptesc neauzit, fără vlagă: “apă! apă”! Devin sterp, în aşa fel încât să nu mai rodească în mine nici inima, nici creierul, nici plămânii – o statuie de marmură sculptată grosolan de mâini mult prea neştiutoare, incapabile să surprindă frumuseţea pietrei.

       Pornesc cu paşi hotărâţi, când într-o parte, când în alta, căutând mereu ceva ce nu îmi doresc să găsesc, umplându-mă de ciulini, de frunze moarte, de nori plumburii, strângându-le pe toate în mine aşa cum alţii strâng fluturi frumos coloraţi. Evit lumina, mă ascund de soare şi, cu faţa ascunsă în tenebre, o privesc pe ea, pe Thalassa, cea al cărei nume nu vreau să mi-l amintesc.

       În vis i-am văzut buzele destinse în zâmbet, i-am văzut ochii sclipind, aşa cum îi sclipeau demult, i-am văzut lacrimile curgând şi oprindu-se, la un semn, pentru a face loc unei luciri de fericire. O fericire a mea, doar a mea, pe care o pot citi, flămând, în undele line ale ochilor ei, ca un grec vechi, mort şi uitat care, uscat de arşiţă, stors de forţă şi de apă, cade în faţa valurilor uitând de întregul deşert care i se aşterne în spate şi strigă – aşa cum o fac şi eu: Thalassa! Thalassa!

//

4 comentarii la “Re

  1. july spune:

    Thalassa! Thalassa!
    Daca strig, imi raspunde ecoul . Zi buna !
    Un zambet, te rog 😳

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s