Cinism; scurt şi ilogic

          Am primit o temă grea, mult prea grea pentru puterile şi pentru curajul meu – să scriu despre mine. Să scriu despre mine în ochii lumii, aşa mi-a cerut o persoană foarte dragă mie. “Te cunosc ca pe buzunarul meu”, mi-a spus când am întrebat ce aş mai putea să îi spun. “Poate ar trebui să te cunoască şi alţii”. Ştiu, ştiu ce crede. Sunt o minune şi prefer să fiu molie. Spun unii că scriitorul este un exhibiţionist care îşi arată sufletul lumii; poate, zic eu, dintr-un profund cult al personalităţii. Şi dacă – doar îmi pun o întrebare – dacă eu prefer să îmi arăt măştile, se schimbă ceva? Este la fel cum o femeie ar spune “hainele mele rămân pe mine în faţa lumii, excepţie făcând cazurile pe care le aleg eu”. Sau oamenii – asta aş adăuga. Omul este mereu un caz aparte, şi orice om poate să fie o excepţie. Aşa cum orice mască poate fi un suflet. Şi orice suflet poate fi o mască. Aşa cum o femeie, deşi îmbrăcată, nu are cum să îşi ferească, de anumiţi ochi, ascunzişurile trupului. Aşa cum… Mi-a venit o idee! Aşa cum iubirea nu poate fi considerată altfel decât cinism. Prea o laudă unii, prea se extaziază altele. Iubirea este o scuză a omului, o scuză care să justifice impotenţa; impotenţa de a ne suporta singurătăţile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s