Conceptual

          Iubirea are darul acesta special, de a salva sau de a ucide deopotrivă. De a carboniza, de a transforma în cenuşă, “moartea” reprezentând preţul plătit pentru eliberare, pentru libertate. În urma plăţii – aşa am învăţat cândva, nu este valabil dictonul “după faptă şi răsplată”, mai degrabă mult mai aplicabil este principiul juridic că orice contract are un preţ – atitudinile sunt diferite. Unii îşi lasă capul în pernă, şi-l înfundă în ea şi plâng; alţii pornesc să cutreiere aşternuturi, nu în căutarea sentimentului, ci în căutarea reconstituirii de sine. În iubire nu îşi are loc răzbunarea, cine iubeşte cu adevărat nu plăteşte poliţe. Doar suferă. Doar caută să îşi revină, să reînvie, să nu îşi lase cenuşa împrăştiată de vânt mai devreme decât este cazul. În iubire… vorbesc prostii. În iubire nu există principii, nu există răzbunări, nu există condiţii. Poate de aceea multe dintre iubiri sunt născute ca să moară, pentru că au un cadru prea larg de desfăşurare în care se dezintegrează şi se pierd. Şi devin cenuşă, indiferent dacă acela care o conţine este capabil să meargă mai departe sau rămâne împietrit. Eu mereu mi-am dorit să rămân în împietrirea incinerării. Dar până atunci mai este – cum se spunea la noi, o să mai curgă multă apă pe Mureş. Atunci când nu mai are nicio datorie faţă de alţii, omul este dator să se întoarcă înspre sine însuşi. Şi, dacă nu mai are niciun motiv să trăiască, să renască. Să se reinventeze.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s