Se întreba cineva faţă de mine, acum nişte vreme, de ce ne veselim în zilele aniversare în care ar trebui, de fapt, să ne întristăm pentru că suntem cu un pas mai aproape de moarte. Deloc sănătoasă întrebarea, şi prea puţin plauzibilă pentru că, din nefericire, nu vârsta este garanta morţii. Dar nu voi dezvolta subiectul pentru că astăzi, ca la orice aniversare, se impune mai degrabă veselia decât orice altceva. Şi dacă tot mă lăudam într-o vreme că în locul ăsta de joacă se mai întâmplă să apară şi frânturi de adevăr, de dragul cuiva apropiat mie aş trage concluzia că în cele din urmă nu vârsta ne alege pe noi, noi suntem cei care (ne-)o alegem. La Mulţi Ani!
Nevermore 