Delir; incoerenţă

          Încep să cred uneori că sufăr de incontinenţă verbală. Ciudat, ar spune unii, pentru că indivizii taciturni, complet interiorizaţi, care nu urăsc oamenii numai pentru că printre ei sunt femei, nu ar trebui să fie nici vorbăreţi nici deschişi dialogului. Şi totuşi, mi se întâmplă nu de puţine ori să îmi doresc să vorbesc, şi nu numai să vorbesc, dar să nu mai tac. Să nu mai tac niciodată, spunându-mi în primul rând mie că mereu am ceva de spus. Ştiţi, uneori mi se întâmplă să nu mai pot să scriu. Nu ştiu de ce naiba! Nu ştiu de ce nu mai vor cuvintele să se lege, ideile refuză să se ţeasă, lumi întregi cad în ruină şi în uitare, şi supravieţuiesc doar eu, ca un cer gol care cade în adormire până când îl trezeşte un nou purtător de tunete, un nou îmblânzitor de cugete a căror singură urmă de rebeliune este autodistrugerea. Cine nu ştie să afle, ne autodistrugem prin supunere.

        Aş putea scrie, de exemplu, în baza incontinenţei mele  verbale, despre femeia care mi s-a strecurat în suflet otrăvindu-mi cugetul şi gândul, pătându-mi buzele cu dor şi cu şoapte, sugrumându-mi libertatea cu inele mătăsoase de păr în care visez să îmi pierd mângâietor degetele. Da, aş putea scrie, chiar dacă şarpele acesta nu există, chiar dacă este doar gând, pentru că de multe ori nu este nevoie să scriem realitatea ci să descriem irealitatea. Femeia este vis, orice ar spune misoginii. Pentru unii este un vis ascuns pe care îl visează în tăcere, pe ascuns, în mod incoerent. Pentru alţii este un vis de mărire – adevărat spun, de mărire, pentru că nu de mult vorbeam cu cineva despre o societate patriarhală în care nu există egalitate de şanse. Egalitate… cine vrea egalitate nu mai are nevoie de femeie. Pentru că femeia subjugă, supune, cere, pretinde, dictează, iar visul mereu îi face pe plac. “Doreşte-mă”, îmi mai spunea câte o femeie cu privire îndrăzneaţă, iar eu mă supuneam imediat, uitându-mi egalitatea – egalitatea mea cu mine, egalitatea în acţiune, constanţa, coerenţa, hotărârea. Supunerea exclude automat egalitatea, aşa cred, şi indiferent de societate, patriarhală sau matriarhală, atâta timp cât există sentiment, nu va exista egalitate. Şi, în plus, numai nebunii pot susţine principiul egalităţii. Egalitatea este un concept născut mort, care trăieşte doar în baza minciunii. Ştiţi… să mi se ierte vulgaritatea; ştiţi cum spuneam când vorbeam despre războiul sexelor? “Din punctul meu de vedere în pat suntem egali, deşi bărbatul va avea mereu câţiva centimetri în plus”. Şi atunci, unde şade egalitatea? Sentimentul şi dorinţa apasă, oprimă, subjugă, şi noi, oamenii, nu putem fi egali nici măcar cu noi înşine de azi pe mâine. Cum să ne închipuim, atunci, că am putea fi egali unii cu alţii?! Utopii şi utopici, asta sunt oamenii, asta suntem toţi cei care ne ascundem în spatele unei egalităţi fundamentale care ne este negată din start, chiar de la naştere, nu din punct de vedere social, ci însuşi din punct de vedere fizic.

          Aş putea scrie, pe de altă parte, despre mecanismele sociale. Nu ridicaţi din sprâncene – aş putea scrie, aş putea vorbi – pentru mine este totuna, deşi sunt destui care nu ştiu să citească. La fel cum, însă, sunt unii care nu ştiu să asculte. Şi atunci, de ce aş scrie?! De ce aş vorbi?! Nu, nu vreau să propovăduiesc în deşert, iar coroanele de spini nu îmi sunt plăceri. Mai degrabă… mai degrabă îmi este plăcere să mă aud vorbind, să mă citesc scriind, să mă raportez la mine şi să mă dezic de cel de ieri pentru a îl putea făuri pe cel de mâine. Omul de mâine, eu cel de mâine, nu voi fi niciodată egalul celui de ieri. Poate vor exista doar câteva identităţi fizice şi comportamentale, precum inconstanţa, incoerenţa şi incontinenţa mea verbală de care sufăr mai rău ca un muribund în stare terminală. Muribund în stare terminală, fie, dar care este boala?! Ideea este boală. O idee poate să fie o boală, una mortală care să ucidă definitiv o ordine socială pe cadavrul căreia să se nască o alta. Sau cuvântul – orice s-ar spune, şi cuvântul este o boală, pentru că poate să genereze dependenţă. Dar dacă m-ar întreba cineva dacă dependenţa este o boală, sau măcar o caracteristică a bolii, aş schimba vorba şi aş vorbi despre cer şi despre adâncurile pământului. Despri nori albi şi pufoşi, despre zboruri, despre căderi, despre vulcani gata să erupă, să ardă, să transforme totul în cenuşă. Şi din cenuşă să renască, exact ca o pasăre minunată, un principiu, o idee nouă, care să…

        Incontinenţă verbală, aşa mi-aş numi aceste rânduri, chiar dacă sunt scrise, nu sunt vorbite. Mă întreb, totuşi, atunci când citim în gând, mai este cineva care să îşi audă cuvintele? Care să perceapă şoapta, care să îşi asculte intonaţia, care să audă cum pronunţă în mod egal cuvintele, sau nu egal ci precipitat, în funcţie de emoţia pe care ele, cuvintele, i-o provoacă? Şi atunci, dacă nu vorbesc, aş putea pretinde că este vorba de o incontinenţă scrisă? Nu, nu pot să îi spun scriitoricească, pentru că s-ar ridica glasuri care să conteste termenul. De ce?! Pentru că în baza unei libertăţi fundamentale există posibilitatea de a exercita drepturi. Poate unul din drepturile omului este acela de a vorbi, deşi sunt mulţi care nu ştiu să o facă. Să revin, mă îndepărtez prea tare! S-ar ridica voci care să îmi dezaprobe îndrăzneala. “Scriitoricească”? aşa s-ar întreba. Cum poate să pretindă cineva că ar avea un asemenea atribut în condiţiile în care trece cu repeziciune de la o idee la alta, mai degrabă delirând decât expunând?! Scriitorii trebuie să fie oameni inteligenţi, nu nebuni delirânzi. Deşi, din adâncurile condiţiei mele, aş pune o întrebare. Are voie scriitorul să fie incoerent? Pentru că până şi viaţa este incoerentă, şi nu ştiu, zău, nu ştiu, câţi dintre cei care au trăit-o pot spune că au înţeles ceva din ea.

//

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s