Absurdităţi

          Mi se pare ciudat cum mă prefac eu până şi faţă de mine însumi. Mă declar de multe ori îndrăzneţ şi, de fapt, îndrăzneala îmi lipseşte cu desăvârşire. Pe de altă parte, mă simt neîndrăzneţ, dar cu un curaj caracteristic cuiva care nu are nimic de pierdut merg înainte. Înainte? Nu de puţine ori îmi resimt disiparea, îmi simt împrăştierea în multe, în prea multe dorinţe, unele prea intense, altele prea absurde. Şi nu îmi mai găsesc nici curajul nici laşitatea de a mă opri să mă întreb ce fac. Nu mai pot nici să fug, dar parcă nu mai pot nici să stau, pentru că eu, necreând evenimente, ajung să mă creeze ele pe mine. Ştiu, stupid, ca şi cum s-ar pretinde că o carte îşi scrie scriitorul, nu scriitorul îşi scrie cartea. Deşi, într-un fel – revin, absurd, adevărat – scriitorul scrie o carte, dar cartea îl scrie mereu în suflet. Sau cel puţin aşa mi se întâmplă mie, prins în aşteptările mele, când citesc fugar printre rânduri. Parcă cu teamă, cu teamă să nu uit ce scriam. Altfel, chiar dacă citeşte printre rânduri, nimeni nu poate uita ce îi este scris.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s