.

          Stăteam, aşa cum nu ar fi trebuit să încetez să o fac, în întuneric, în faţa unui pahar de vin. Eu stăteam şi îl priveam, el, paharul, stătea. Stătea şi mă aştepta să îl ating, să îi simt aroma, gustul aspru al conţinutului şi să mă înfior de el. Să mă înfior de el cu mai multă plăcere decât aceea pe care o simţeam la auzul şoaptelor mincinoase şi al promisiunilor făcute doar pentru a fi încălcate. O umbră se strecura agale pe perete, tremurătoare, născută dintr-o lumină slabă pe care altădată aş fi numit-o speranţă. Îmi venea să cânt, nu ştiu de ce, poate pentru că mă simţeam liber. Dar dacă m-ar întreba cineva ce înseamnă să fii liber, nu cred că aş şti. În definitiv nici nu mă interesează să ştiu, mă interesează să simt. Şi mă simţeam liber, eu, în sfârşit eu, în faţa paharului meu de vin, îmbrăţişat de singurele braţe care mai vreau să aibă vreun drept asupra mea. Nopţile mele au braţe. Nopţile mele au braţe reale, reale şi sincere, cu care mă cuprind şi mă învăluie, cu care mă atrag în întuneric pentru a putea vedea în jurul meu neorbit de lumina zilei. Acolo, în tenebre, ferit de ochi indiscreţi şi trădători, cu privirea întoarsă în mine, pot uita de toate, şi voinţa îmi devine lege, aşa cum cândva visul mi-a fost legământ unic. Mă bucur; mă bucur că în nopţile mele îmi pot aduce aproape iluzia, îmi pot îndestula nerăbdarea aşteptării şi vocea care mă cheamă devine clară, fermă, aşa cum o auzeam mai demult. Mă bucur, pentru că în fiecare noapte îmi este tot mai aproape, ca ultimă motivaţie, ca ultimă formă de dezgustătoare răbdare, ca revoltă în faţa decăderii în care mă înnecasem, întorcându-mi ochii în altă parte, deşi promisesem: „Mai stau puţin şi vin”.

          Îmi priveam absent paharul, apoi ceasul, apoi calendarul, unul care nici nu mai ştiam pe ce an este. Anii sunt aceiaşi, mereu, schimbările din ei sunt de prea puţine ori drastice. Iar zilele nu mă interesează, nu vreau să mai ştiu în ce zi sunt, mă interesează doar noaptea. Noaptea în care pot să devin ceea ce trebuie să devin, alături de cântecul care aşteaptă să mă adoarmă, să mă cuprindă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s