Ochi

          Au fost vremuri în care mă pierdusem. Timpuri în care mă uitasem, pe care le uitam trăindu-le, în care mă pierdeam ca un nenorocit într-un deşert în care nu exista nicio oază salvatoare. Am alergat, de multe ori, prin zile, prin luni de tăcere în care blestemam, mă blestemam, îmi blestemam nenorocul dorindu-mi o oază, căutând-o, sperând-o – acea oază pe care am crezut-o mereu salvatoare şi aducătoare de linişte. Şi în toată nebunia alergării, a pierderii mele, visam… visam la un ochi, un ochi de apă din care să îmi umezesc buzele, să îmi sting setea şi să îmi curm dorul. Fără să ştiu, în acele clipe, că atunci când cauţi cu insistenţă în ochi, ai oricui ar fi, în ei se vede prima undă de slăbiciune. De parcă nu s-ar spune suficient, normal, clişeu, că ochii sunt oglinda sufletului.

Anunțuri

4 comentarii la “Ochi

  1. Camelia spune:

    Ochii sunt poarta către suflet.

  2. Camelia spune:

    Asta’i aşa, că tot îi e aşteptată venirea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s