:)

          “Tot despre lună” – aşa îmi spuneam că trebuie să continui, că trebuie să scriu. Şi mă aşezam în faţa unei coli albe pe care mă aşteptam să o umplu. Doar că aşteptam degeaba. Sunt cuvinte care nu au sens şi nu merită scrise. Asemenea oamenilor care, atunci când nu mai fac faţă, nu mai trebuie păstraţi. Există o anumită identitate între om şi cuvânt – amândoi, şi omul şi cuvântul, pot să clacheze. Problema este că unele cuvinte le pot invidia pe altele. Mai ales cele absente – cele pe care nu le puteam scrie, cu siguranţă le invidiau pe cele scrise. Pentru libertate, în primul rând. Pentru eliberare. Pentru plăsmuirea care luase, într-un final, o formă fizică. Pentru că se spune că la început a fost cuvântul. Şi după aceea?! Poate după aceea a fost femeia. Sau femeia să fi inventat cuvântul? Dumnezeu ştie; dacă există. Luna există, însă, şi tare mi-aş cumpăra un bilet dus, poate în felul acesta vor tăcea unele lucruri în mine. Nu, nu toate. Punct. Poate unii oameni îmi rămân doar cuvinte care să le definească numele, pentru că nu toţi putem ajunge pe Lună.

Anunțuri

5 comentarii la “:)

  1. Lilly spune:

    hm luna… 🙂 exista ceva foarte atragator la ea..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s