Despre un fel de final

          De data de 5 aprilie nu mă lega nimic; nimic până acum. Chiar şi de Piaţa Sfântul Anton din Bucureşti mă legau mai multe – de exemplu, plăcerea cu care îmi mai petreceam unele seri în compania oamenilor. Nu, nu chiar în piaţă… În imediata vecinătate a bisericii Sfântul Anton, vizavi (sau vis a vis?) de celebrul Han al lui Manuc, la Anton Pub. Îmi mai înecam uneori supărările, alteori dorul de alte meleaguri mai dragi mie, mai sărbătoream câte un eveniment – nicidecum să mă gândesc prea departe, cum că al doilea meu copil nu va vedea lumina zilei la maternitate, ci acolo. Aşa, ca să o spunem pe şleau: sâmbătă, 5 aprilie 2014, ora 15, la Anton Pub, o să mai avem parte de o fărâmă din sufletul subsemnatului. Prieteni, neprieteni (nu suntem manelişti, deci duşmani nu avem), cunoscuţi, necunoscuţi, interesaţi, până şi neinteresaţi, sunteţi poftiţi cu drag şi cu bucurie la lansarea Pedepsei Cerului. Mulţumesc, mulţumesc pentru aplauze, auzite şi neauzite!

3 comentarii la “Despre un fel de final

  1. […] şi Hanul lui Manuc, adică pe Strada Şepcari Nr. 22, va avea loc lansarea ultimului roman al lui Răzvan Nicula, “Pedeapsa […]

  2. honeybee spune:

    Iti doresc vant prielnic pentru lansarea cartii….
    Sa te intalnesti cu oameni frumosi…🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s