De obicei îmi începeam săptămâna cu metale, nu cu emoţii. Deşi, de ce să fiu ipocrit?! Săptămâna asta o încep cu nerăbdare şi cu emoţii. A trecut prea mult. A trecut prea mult şi de când am învăţat să număr – nu de mult am scris câte ceva despre importanţa ştiinţei şi a puterii de a număra în viaţa unui om; şi a trecut mult în general, de la primul copil până al doilea. Timp în care, ca să fiu tot sincer şi deloc ipocrit, nu de puţine ori mi-a venit să renunţ. Poate aşa li se întâmplă şi altora – cei cu copii pot confirma sau infirma mult mai bine; aşa se întâmplă, uneori îţi vine să îţi iei câmpii, să fugi, să uiţi, să o iei de la capăt pe un alt drum care abia să înceapă, indiferent dacă la capătul său se află vreo fundătură sau Paradisul.
“Pedeapsa”, a întâlnit câţiva ochi până acum, nici mulţi, nici puţini, poate atâţia cât trebuie. Poate. Revin la gândul îndreptat înspre ceilalţi, ceilalţi oameni care la rândul lor au copii, mai mult sau mai puţin diferiţi de ai mei. Poate unul dintre blestemele părinteşti este acela de a îşi pune fiecare întrebarea dacă a făcut tot ce se poate pentru copilul său. Dacă nu cumva, cu un efort suplimentar, i-ar fi putut oferi ceva în plus. Dacă, poate, oferindu-i mai multă căldură, mai multă atenţie, mai mult suflet, nu ar fi ajuns mai bun. Deşi este o prostie – aşa cred; orice părinte face tot ce îi stă în putere pentru copilul său. Notă: aici vorbesc de părinţi, nu de născătoare, nici de simpli autori de procreere. Doar că literatura este creere, nu procreere – ştiu, ar fi trebuit să spun creaţie, doar că încep săptămâna cu emoţii şi cu numărători, nu cu cenzuri gramaticale. Şi cu metale…
Poate că una din cele mai puternice încurajări pe care le-am primit vreodată a fost “pune mâna şi scrie, îmi pregătesc un raft din bibliotecă doar pentru cărţile tale”. Şi poate cel mai drag compliment de până acum pe care l-am primit atât eu cât şi “Pedeapsa” (poate pedeapsa mea?!) a fost “copilul seamănă cu taică-su”. Şi atunci poate emoţiile nu îşi mai au deloc rostul. Doar numărătorile, şi aşteptările furibunde care aşteaptă să îşi dea obştescul sfârşit!
//
Nevermore 