Previziune

          Credeam că mi-am uitat vremea în care îmi strângeam anii triumfător în pumn, fără să ştiu că, de fapt, îi scăpam printre degete. Poate de la o vreme, împreună cu anii, din mână am început să mă scap şi pe mine, fără să mă mai intereseze să privesc în urmă. Îmi spuneam mereu că viaţa mi se află în faţă, susţinând că lucrurile pe care le trăisem în timp reprezentau doar soclul pe care îmi clădeam statuia. Şi spun bine statuie, pentru că deşi mă tem, aşa mă văd peste încă o vreme, un pietroi, o statuie înzestrată doar cu puterea minunată de a mişca. De a mişca, nu neapărat de a gândi, pentru că dacă îmi amintesc bine despre un exemplu pe care l-am citit în psihanaliză… da, acela cu omul şi piatra. Eh!

          De multe ori m-am întrebat dacă sunt omul care stă pe piatră sau piatra care stă sub om, şi de fiecare dată răspunsul mi-a fost in mod constant acelaşi – că pot fi în mod indisolubil amândouă, că sunt şi capul care gândeşte şi care dă porunci, şi că sunt şi mâna, fie strânsă în pumn ca să strivească, fie gata să mângâie alintător. În definitiv totul este o chestiune de alegere. Iar alegerile le facem în funcţie de partea care este mai puternică în noi şi care ajunge să dicteze. Nu sufletul şi mintea sunt cei mai aprigi duşmani, ci împietrirea şi mişcarea. Iar eu, pentru că deşi am început să îmi amintesc cum îmi strângeam triumfător anii în pumn aruncându-i în faţa lumii ca dovadă a maturităţii, îmi prevăd, în mod imatur şi fatalist, chiar fatal, că voi deveni statuie. A cui statuie? Încă nu o ştiu. Încă nu ştiu ce voi fi atunci când mă va confrunta împietrirea. Ştiu doar ce vreau să fiu – o statuie mişcătoare al cărei soclu să nu se clintească nicicând, dar a cărei faţă să mişte mereu a expresie. Şi chiar dacă unii nu o ştiu, expresia cea mai de seamă este zâmbetul şi privirea, şi sufletul care vibrează chiar şi atunci când ajunge să se întrebe ce caută în locuri care rămân pustii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s