Amintiri

          A fost de mult, foarte de mult, dar parcă zăceam. Zăceam în așteptare, uitând să îmi caut vreun scop, fără să îmi mai urmăresc vreun ideal, fără să îmi mai doresc nimic. Doar zăceam, era singurul lucru pe care îmi mai doream să îl fac până când, într-o seară, mi s-a cerut să mă ridic. Iar eu priveam cu ochii muți de uimire, rotunzi și surprinși, fără să mai am puterea, de atâta zăcut, să mă întreb cum de îndrăznește Cineva să îmi ucidă durerea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s