Chemare

          Despre oameni mereu se găseşte ceva de spus. Despre unii mai mult, despre alţii mai puţin, despre niciunul nimic. De cele mai multe ori ne suntem definitorii nouă înşine, prin fapte, prin caracter, prin visuri şi dorinţe, prin pierderi, dezorientări şi renunţări. Cel mai greu, probabil, este să privim în noi prin alţii; cel mai greu este să rosteşti, şoptit, rugător, la urechea cuiva: “redefineşte-mă”. Cel mai greu este să îţi rosteşti cuvintele ca o chemare, ştiind că uneori piatra poate să înţeleagă mai bine ca omul. Şi să strige, să re-strige, să transmită mai departe, chiar şi sub forma ecoului; pentru că suflet există. Există mereu şi va rămâne chiar şi când, pe cărări înguste, pe margini de abis, ne rătăcim de noi înşine.