Frântură din discursul unui bufon neauzit de nimeni

          Cred că din clipa în care m-am răzvrătit mi-a fost sortită pieirea – pieirea aceea nemiloasă, prăbuşirea, pământul pe aripi, plumbul pe glezne şi sarea în ochi. Cred că încă de atunci mi-a fost interzis zborul, deşi mă minţeam, mă minţeam cu neruşinare spunându-mi, în cădere, că zbor. Căderea nu este zbor, este prăbuşire, la fel cum agonia nu este viaţă. În mod ciudat, mă cuprinsese orbirea şi în agonie mi se părea că zbor, aşa cum în prăbuşire mi se părea că trăiesc. M-am prăbuşit, cărămidă cu cărămidă, zid cu zid, voinţă cu voinţă, vis cu vis. Nu ştiu dacă există cu adevărat destin – cu atât mai mult cu cât mi-am spus că oamenii sunt responsabili de faptele lor, de trăirile lor şi, mai ales, de ceea ce ajung – dar îmi place să ajung nisip care îl blestemă, gemând sub o talpă nemiloasă şi imaginară. Sau, mint. Cine geme?! Nimeni, încă nu este nicio femeie în patul meu, care parcă se prăbuşeşte şi el, deopotrivă cu mine, în bezna celui mai adânc coşmar pe care îl puteam avea vreodată. Cândva îmi plăcea să visez şi speram. Priveam lumea în ochi şi mă răzvrăteam în ochii ei. Îi râdeam în faţă şi o scuipam în obraz. Şi numai auzul cuvântului “destin” mă încrâncena şi mă distra deopotrivă, pentru că aveam posibilitatea ca pentru greşelile mele să mă blamez numai pe mine. Eu eram independent, eram al meu, zburam liber şi neatârnat – nici în iţe de vis, nici în ştreanguri curmătoare de viaţă. Eram al meu, gata să dispun de mine după bunul plac, neştiind că sub mine zace în aşteptare pământul, nebănuind că deasupra mea mi se urzeşte căderea. Eu eram eu – naiv, visător, plin de încredere în tot ce spuneam şi făceam. Eu îmi eram univers pe care să îl stăpânesc şi de care să nu mai ţin seama atunci când aveam poftă, la fel de bine cum, în mod exagerat, mă protejam de orice intruziune eterică, de orice sentiment neavenit, de orice poftă nesatisfăcută. “De ce?” – era întrebarea care îmi învârtea universul, iar răspunsul era, invariabil, acelaşi, universal şi cu titlu de lege: “pentru că pot”! Eu puteam orice. Puteam să vreau şi să îmi îndeplinesc voinţa; puteam să îmi înfrâng aşteptarea cu plăcerea călătoriei. Până şi destinaţiile îmi erau străine, pentru că toamna mă lăsam dus de vânt şi bătut de ploaie uitând de mine în cele mai frumoase moduri cu putinţă. Uitam când este dimineaţă şi când este noapte, uitam să tremur ascuns în văluri de ceaţă, privind cu încântare tot ceea ce îmi rămânea ascuns ochilor. Îmi aveam gândul, şi până şi pe el îl uitam, şi îl lăsam să se ducă departe, să caute, să afle, să scormonească, să dovedească. Să dovedească faptul că eu pot exista, că pot trăi prin gândire, prin anticipare şi prin speranţă. Râdeţi – râdeţi dacă vreţi, ca de un bufon, dar câţi dintre voi nu şi-au anticipat visul întărindu-şi astfel speranţa?! Făceam la fel, deşi îmi pierdusem din vedere atributul uman, îmi uitasem perisabilitatea sufletului, îmi ignoram condiţia de entitate supusă disperării. Mai râdeţi o dată! Până şi acum mă numesc “entitate”! Încă un semn că nu m-am răzvrătit degeaba, că orgoliul îmi vieţuieşte mai mult decât căderea – de fapt îi supravieţuieşte, chiar dacă a ajuns în punctul în care să recunoască: prăbuşirea nu este zbor, este doar prăbuşire. Eu mă prăbuşesc, dar el nu, rămâne întreg, cărămidă cu cărămidă, secundă cu secundă, vis sfărâmat cu vis sfărâmat. Şi, încă, mai are puterea să ameninţe cerul cu pumnul strâns, ca şi cum vreodată va mai avea posibilitatea să capete aripi şi să se întoarcă. “De ce te-ai întoarce de unde ai plecat”? l-aş întreba, ca ultimă dovadă a nebuniei pe care mi-am însuşit-o ca viaţă. Poate că şi viaţa este doar un vis, la fel cum unora li se întâmplă ca visul să le fie viaţă întreagă. Cine mai ştie?! Aş întreba însă, atunci când voi întâlni pe cineva prăbuşit înainte mea, dacă o cădere poate să ostenească. Ea, căderea m-a ostenit, s-au m-am sfârşit eu? Aşa mi se pare în unele momente şi, tot căzând, îmi spun: “astăzi am renunţat la mine. Ieri, când zburam, oricum eram, eram iubire”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s