.

          Priveam bornele kilometrice de pe un drum care aluneca sub picioare. Încercam să le pricep succesiunea, le admiram constanţa şi, mai ales, indiferenţa în înşiruire. Se aliniau, ca anii, indiferent că una era mai ştearsă, alta mai murdară, una mai ciobită, alta mai bătută de ploi sau de soare. Parcă atâta ştiau să facă, se se alinieze, ca anii. Şi eu mă întrebam dacă oamenii îşi marchează, uneori cu disperare, trecerea prin timp, sau e invers (dar fără disperare) – timpul îşi marchează trecerea prin oameni. “Oricum ar fi, noroc cu nopţile” – şi ele asemenea bornelor kilometrice, aliniate, indiferent dacă sunt mai întunecate sau mai strălucitoare. Noroc că sunt nebune!

//

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s