Dor

          Îmi era dor de o ploaie care să îmi bată la fereastră, care să mă cheme șoptit, să mă ademenească în adâncurile molatice ale unei nopți cețoase din care să nu mai scap niciodată; în care să mă pierd ca în brațe călduroase de femeie pe care să le simt cuprinzându-mă ca o pânză de păianjen prea trainică pentru a mai putea fi ruptă. Îmi era dor de nopți întunecoase în care ploii să îi placă să lâncezească neîntrerupt, ascunzându-se la vedere, peste tot, îmbrăcată cu haine negre străbătute de licăriri de secundă care poate să devină viață, sau idee, sau iluzie, dorință lăsată ca urmă pe piele sau în suflet de ochi învăpăiați, de dinți ascuțit-mușcători, de vorbe care par să nu ajungă nicăieri deși nu s-ar mai termina niciodată.

          Îmi era dor de o ploaie pe noapte, sau de o noapte pe ploaie, în care vorbele, chiar și nerostite, sau neterminate, să mi se împlânte între coaste căutând ceea ce începusem să uit să arăt. Ce dor! Mult! Atât de mult încât nu de puține ori mi-am zis “e prea mult”! Înspăimântat mă ascundeam în noapte, delirând, provocându-mi ruptura de mine în pântecul unei ploi mărunte și reci care să îmi acopere ochii închiși cu voalul ceții.

          Îmi era dor de o ploaie pe care să îmi închid strâns ochii, până la durere, până țâșnesc lacrimi, pentru că orice ar spune alții despre mine, mi se întâmplă să văd mai bine cu ochii închiși.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s