Despre delirul societăţilor civilizate (IV)

        Cu persoanele supraponderale nu am nimic, dimpotrivă, înclin să dau crezare studiilor care le prezintă drept fiind mai joviale şi mai vesele decât alte categorii. Şi, de asemenea, în manifestarea delirurilor mele, cerând oamenilor să mă înţeleagă şi să mă ia ca atare, am învăţat să fac acelaşi lucru. Nu la fel pot spune, însă, despre anumite atitudini care mi-ar părea sfidătoare din punct de vedere al regulii după care ar trebui să se ghideze o societate ideală. Supraponderabilitatea pornită din disfuncţionalităţi ale organismului nu poate fi înfierată nici ca păcat, nici ca defect. Indiferent de propria voinţă, individul se confruntă cu o stare de fapt care în multe rânduri nu este, sau este greu controlabilă. În schimb, supraponderabilitatea generată de lipsa bunului simţ, de lipsa măsurii şi de indolenţă este condamnabilă. O spun din punctul meu de vedere, pentru că aşa cum societăţile au dreptul să se ghideze după principii stabile, omul, fiind o microsocietate de gânduri, are acelaşi drept.

          Dacă în vechime sănătatea minţii şi trupului reprezentau nu numai o necesitate ci un principiu de viaţă, delirurile sociale manifestate în timp par să fi adus omenirea de la înţelepciune la variaţii ale zicalei latine – “mens insana in corpore sano”, spre exemplu, sau invers, “mens sana in corpore insano”. De multe ori nu suntem ceea ce suntem, ci ceea ce cred alţii că suntem. La fel de bine, însă, putem modela impresia celor din jurul nostru făcându-i să creadă că suntem ceea ce vrem să părem. Aparenţele înşeală, de multe ori, de aceea ponderea lor în crearea unei impresii nu trebuie să fie covârşitoare. Excluderea socială a celor “diferiţi” s-a făcut de multe ori dintr-un soi de teamă inconştientă. Ne temem de ceea ce nu cunoaştem şi de ce nu este asemenea nouă, iar din teamă se naşte intoleranţa. În unele dintre delirurile personale, intoleranţa mea s-a transformat în toleranţă în baza acordării unei prezumţii de nevinovăţie. În condiţiile în care, totuşi, este identificată vinovăţia, în normalitatea mea accept şi susţin excluderea. Supraponderabilitatea, în anumite situaţii, nu este atât un defect fizic pe cât este unul de caracter. Nu aş impune nimănui obsesia abdomenului plat, poate chiar modelat, dar aş interzice cu precădere dreptul la nesimţire. Supraponderabilitatea este o agresiune numai atunci când este generată de lipsa bunului simţ şi a măsurii. Nu mă cred în stare să arăt înţelegere faţă de o persoană cu multe kilograme în plus care, în baza delirului social conform căruia toţi suntem egali în drepturi, ar rupe uşa frigiderului şi, după ce l-ar goli, ar încheia prânzul cu o băutură dietetică. Probabil, în delirul meu, diferenţiindu-mă de cel social, nu sunt de acord să arăt respect unei persoane care nu se respectă pe sine. Cu atât mai mult uneia care nu se respectă nici pe sine, nici pe alţii.

          Pe o stradă suficient de populată, ieşind la plimbare, mi s-a întâmplat să simt nevoia să derog de la principiul după care susţin că ar trebui să se ghideze societăţile ideale. Pe o bancă umbrită de frunzele ruginii ale unui copac, stătea aşezată – sau mai degrabă eşuată – o persoană supraponderală de sex feminin. Ceea ce mi-a atras atenţia au fost nu numai vestimentaţia, ci şi apetitul ieşit din comun cu care îşi devora prânzul. În colţul gurii i se insinuase o nuanţă de ketch-up în timp ce buzele încercau să se închidă, să ascundă activitatea devastatoare a maxilarelor feroce. În spiritul principiilor revoluţionare cu privire la egalitate şi libertate (spun doar atât, pentru că în privinţa mea despre o eventuală fraternizare nici nu putea fi vorba), persoana în cauză purta o bluză neagră, vaporoasă, prin care i se ghicea nu numai sutienul de aceeaşi culoare ci şi masa corporală, burţile şi straturile adipoase pe care, personal, aş fi insistat să şi le ţină ascunse. Primul instinct a fost să închid ochii, să îmi fac cruce şi să scuip în sân, chiar dacă printr-o asemenea acţiune aş fi derogat de la alte principii personale. Al doilea, tot încălcător de principii, a fost să îmi aţintesc privirea asupra ei. O priveam fix, căutând să îmi compun un zâmbet ironic. În delirurile lor, societăţile civilizate ajung să îşi măsoare progresul şi nivelul de trai prin metode care, la prima vedere, ar putea părea cel puţin ciudate. Eu, în schimb, o măsuram pe ea, o priveam fix cum îşi înfulecă indicele de bunăstare şi, ca idee salvatoare, ştiind că nu mă va putea înţelege, i-am spus de la câţiva paşi: “Aşa, mănâncă, imediat vine Crăciunul”! Mi-a zâmbit şi am trecut mai departe. Poate că acesta este unul din delirurile pozitive ale societăţilor cu adevărat civilizate – zâmbetul, la fel cum lipsa bunului simţ este un delir negativ eminamente uman.

          Într-un final, îndrăznind să mă repet, aş cataloga omul ca fiind o microsocietate de gânduri. Afirmaţia este discutabilă, la fel de discutabilă pe cât este gradul de civilizaţie invocat de un popor. Poate părea ciudată evoluţia în baza căreia, sub pretextul apărării valorilor culturale şi, pompos spus, umane, o parte a umanităţii se întoarce împotriva celeilalte încălcând, în dese rânduri, chiar principiile pe care le apără. Războiul, asemenea păcii eterne, este un delir al minţii, diferite sunt doar extremele la care se situează indivizii. S-a spus nu de puţine ori că păcile reprezintă doar pauze între conflicte, şi înclin să cred că afirmaţia ar conţine o frântură de adevăr; în baza aceluiaşi raţionament, meditaţia, liniştea minţii individului, nu este altceva decât un semn de punctuaţie plasat între gânduri. Până şi cei mai simpli dintre oameni (simpli din punct de vedere intelectual) au gândurile lor, grijile lor, lumile lor cerebrale care se pot transforma oricând în deliruri. În definitiv, ceea ce este frumos în orice societate, civilizată sau mai puţin civilizată, ideală sau nu, este libertatea gândului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s