Nu ştiu dacă mi-am propus vreodată să fiu mai bun decât sunt, mai degrabă mereu mi-am dorit să fiu mai bun. Poate că mâinile care mi-au ghidat paşii au uitat să mă înveţe că o competiţie este de multe ori mai utilă dacă se duce cu sinele, nu cu lumea întreagă. Sau, poate, lecţia pe care trebuia să o deprind este că în bunătate şi frumuseţe nu există nici luptă, nici competiţie, nici umbră. Ce am învăţat în timp, însă, este că sunt unele ticuri sufleteşti, sentimentalisme personale, la care nu voi renunţa niciodată şi câteva vorbe şoptite ca o rugăciune: “să mă veghezi şi de atunci încolo; pentru că îţi plăcea tare mult”!
Nevermore 