Pe marginea aşteptării

          Începuse să ningă – semn funest pentru primăvara pe care începusem să o aştept. Din fericire ninsoarea se transformă în scurt timp în ploaie şi stropii de apă începură să lucească amar în întunericul nopţii. Nu ştiu de ce, uneori, deşi le iubesc, ploile îmi par amare. Probabil pentru că atmosfera lor cenuşie ascunde soarele, sau poate spaime nerostite care încep să se manifeste numai când gândurile se îndreaptă spre viitor. În definitiv şi viitorul este tot un timp, sau poate şi un anotimp. Unul în care poate să plouă, să ningă sau să strălucească soarele. Cred că acesta era izvorul neplăcerii mele în faţa ninsorii, teama de ce avea să vină – şi mi se părea că nu venea primăvara. Mi-am luat inima în dinţi şi, aprinzându-mi o ţigară, mi-am spus fatalist: “fie ce-o fi”! În viaţa oricui există cel puţin o aşteptare, mai scurtă sau mai prelungă, dar nu ea este importantă, ci ceea ce aduce. Sau pregătirea pentru ce aduce, pentru că nu în zadar se spune “ai grijă ce îţi doreşti, s-ar putea să se întâmple”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s