Gând

          Cu siguranţă, fiecare om are calităţile şi defectele sale. Asta suntem, în definitiv, suma tuturor lucrurilor care ne caracterizează, suma sentimentelor, experienţelor, trăirilor şi emoţiilor noastre. Suntem responsabili pentru ceea ce devenim şi, probabil, ceea ce devenim este suma responsabilităţilor noastre. Am avut mereu puterea să admir oameni; şi pe aceia care îşi trăiau clipele, şi pe aceia care le planificau. Dar, uneori, responsabil mi se pare să nu privim prea departe în viitor. Cred că, atunci când am făcut-o, ca într-o oglindă, mi-am văzut nu chipul schimbat de bătrâneţe ci singurătatea. Toţi avem singurătăţile noastre şi blestemele. Noroc cu blestemele…

Anunțuri

Metalul săptămânii

          De fapt, “Metalul săptămânii sau ce f(ăc)urăm, ‘nea Mareane”, așa mi-aș numi mai degrabă gândul următor. Asta și pentru că nu există vreo legătură între opțiunea muzicală și vreo femeie – cu excepția cazului în care nu considerăm clasa politică românească o târfă cu gusturi extrem de proaste la bărbați. Știu, există și femei angrenate în politică, dar excludem bisexualitatea Politicii, cel puțin deocamdată, pentru că și despre târfe, la vremea lor, se pot scrie romane. Deși, transpusă din spațiul real într-o dimensiune imaginară, nu știu dacă ar interesa pe cineva un roman în care târfa personaj principal geme și plânge smulgându-și hecubian părul, lovindu-și pieptul proeminent cu pumni încleștați de gorilă, lamentându-se de nenorocirile clienților săi.

         Dacă una din alegerile personale pentru acest colț de suflet a fost, în mod constant, să elimin apropierea de realitate, unele bucurii sunt mult prea mari pentru a fi ignorate; asta chiar dacă în bunul simț bătrânesc se spune să nu ne bucurăm de răul altuia. Eu, totuși, cu zâmbet larg pe buze, nu mă pot abține să nu mă imaginez în fața vorbitorului și să întreb: “Ce f(ăc)urăm, nea Mareane”?! Răspunsul cu siguranță ar fi demn de un politician de frunte: “Ei, ce! Lucruri lumești”! Ăsta ar fi adevărul adevărat, pentru că lucruri cerești nu pot fi, iar mântuirea, deși încă este posibil în țara asta, devine din ce în ce mai greu de furat. De cumpărat, totuși, nu.

          Să mă catalogheze ca naiv oricine o vrea, dar prin simpla depunere la păstrare a unora care sunt intangibili până și față de apă și de săpun, chiar și pentru o perioadă relativ scurtă de timp, speranțele pot să fie înflăcărate. Iar politica românească ar trebui să înceapă să poarte tot mai mult doliu și să își înlocuiască safirele, smaraldele, rubinele și metalele prețioase cu un altul, mai drag mie: oțelul; oțelul de cătușă care, sper eu, să nu rămână doar metalul săptămânii, ci să devină, cel puțin, al anului.

De duminică

          Singurul păcat al piesei care urmează este că a devenit hit. În felul acesta mulţimea ineptă ascultă muzică adevărată coborând-o în mocirla din care s-au ridicat, grohăind, zeci de Rihane. La fel cum singurul păcat al lui Dumnezeu, mi-am spus de câteva ori, este că a murit. Sau, dacă mai există, că nu îi mai pasă.Duminică suportabilă!

Andreas Încurcălume

          Despre Eurovision, personal, îmi este şi ruşine să scriu – o competiţie influenţată de cele mai multe ori de factori geopolitici, de pe vremea bunicii, care este la fel de interesantă precum o mie şi una de nopţi fără Şeherezada. De aceea, în privinţa Eurovisionului voi încerca să mă limitez la opinia mai sus enunţată. Aş prefera, în schimb, să scriu despre Încurcălume. Încurcălume este mult mai simpatic decât Păcală şi mi-a devenit drag nu numai prin ceea ce poate ci şi prin ceea ce face. De fapt, nu numai prin ceea ce face, ci şi prin ceea ce provoacă.

          Orice acţiune are şi o reacţiune şi de cele mai multe ori reacţiile individuale sunt echivalentul puterilor personale de la un anumit moment. Voi opri consideraţiile de această natură aici, pentru că o carte se scrie altfel, în spatele unui spaţiu virtual, nicidecum în cuprinsul lui. Iar Încurcălume cu siguranţă ar merita, dacă nu o carte, măcar o nuvelă. Mentalitatea învingătorilor poate, uneori, să facă excepţie de la regulă, ceea ce face inaplicabil dictonul “vae victis”. Cu învingători precum Încurcălume, pe numele său adevărat Andreas Kümmert, să tot fi pierzător! Acţiunea câştigătorului preselecţiei germane pentru Eurovision, anume refuzul de a participa la competiţie, a stârnit controverse şi reacţii de toate felurile. Cum spuneam, în funcţie de posibilităţile mai mult sau mai puţin intelectuale ale fiecăruia. Adevărată o opinie, că Germania a pierdut şansa de a câştiga anul acesta primul loc într-o competiţie muzicală ştearsă. Pe de altă parte, şi învingătorului i se poate da dreptate când, cu siguranţă, cel puţin în opinia mea, s-ar putea considera jignit să urce pe aceeaşi scenă cu nişte nimeni care, deşi îşi pretind o anume legătură cu curentul electric, nu se apropie de acela alternativ/continuu. Bravo, Andreas Încurcălume, felicitări!

.

          Poate cândva îmi voi găsi puterea şi cuvintele să scriu despre dăruirile complete; complete până la nebunie, poate de aceea ne sunt celor mai mulţi dintre noi străine. Dar mai întâi va trebui, probabil, să îmi cunosc noţiunile. “Totul” şi “mereu” sunt noţiuni relative. La fel ca “libertate” şi ca „uitare”. De multe ori în căutarea lor, în agăţarea de ele, ne pierdem pe noi; şi ne trezim fără nimic.

8

          Despre singurătate se vor găsi să scrie mulţi, chiar şi aceia care nu o cunosc. Nu ştiu care dintre ele, dintre singurătăţi, este cea mai cumplită. Astăzi nu mă gândesc la asta. Buchet de flori pentru Femeie. Pentru toate, şi mai ales pentru cea care nu îmi mai este de prea mult timp alături. La Mulţi Ani!

roses